Portarul spaniol al echipei Athletic Bilbao, Unai Simon, a suferit vineri o intervenţie chirurgicală la încheietura mâinii şi, potrivit presei spaniole, jucătorul care tocmai a câştigat Campionatul European va lipsi patru până la cinci luni de pe teren, relatează L'Equipe.
Unai Simon a fost operat vineri la încheietura mâinii drepte, după ce în timpul Euro a fost supus unor infiltraţii. El a avut o "ruptură a ligamentului scafosemilunar".
Citește și
Potrivit chirurgului care l-a operat, intervievat de presa spaniolă, campionul european va fi indisponibil între 4 şi 5 luni. Este o lovitură grea pentru Athletic Bilbao, care vedea în portarul său un potenţial căpitan după plecarea lui Iker Muniain, care a petrecut 15 ani la club.