Kate, prinţesa de Wales a Marii Britanii, va participa duminică la finala de simplu masculin de la Wimbledon, a anunţat sâmbătă biroul său, ceea ce ar fi a doua sa apariţie publică de când o intervenţie chirurgicală efectuată în urmă cu şase luni a dezvăluit prezenţa unui cancer, iar soţia moştenitorului Coroanei trebuie să facă chimioterapie, relatează Reuters.
Prinţesa în vârstă de 42 de ani, care urmează o chimioterapie preventivă, este o mare fană a tenisului şi patronează All England Lawn Tennis and Croquet Club Wimbledon, care găzduieşte campionatele anuale de tenis.
Pe de altă parte, Kate şi soţul ei, prinţul William, moştenitorul tronului, au postat sâmbătă un mesaj pe reţelele sociale pentru mătuşa lor, prinţesa Anne, care şi ea a revenit la angajamentele oficiale vineri, la mai puţin de trei săptămâni după ce a suferit o comoţie cerebrală în urma unui traumatism cranian care i-ar fi fost provocat de un cal.
"Super trooper! Mă bucur atât de mult să te văd înapoi atât de repede! W & C x", spun cei doi în mesajul lor către Anne, care este în vârstă de 73 de ani şi este sora mai mică a regelui Charles.
Kate a revenit la îndatoririle publice în iunie, la "Trooping the Colour", parada militară anuală care marchează oficial ziua de naştere a lui Charles, şi a declarat că speră să participe şi la alte evenimente pe parcursul verii.