UEFA a anunţat, vineri, că a fost numit un inspector de etică şi disciplină pentru a evalua situaţia după ce jucători ai naţionalei Spaniei au scandat la Madrid: Gibraltarul este spaniol”.
“Un inspector de etică şi disciplină al UEFA este desemnat să evalueze o potenţială încălcare a Regulamentului Disciplinar al UEFA de către jucătorii Rodrigo Hernández Cascante şi Álvaro Morata în contextul comportamentului care a avut loc în timpul prezentării publice a trofeului Campionatului European UEFA 2024 la Madrid, la 15 iulie 2024. Informaţii suplimentare cu privire la această chestiune vor fi puse la dispoziţie în timp util”, a precizat forul continental pe site-ul oficial.
Citește și
Autorităţile din Gibraltar şi-au exprimat, marţi, furia după scandările ”ofensatoare” şi ”discriminatorii” ale unor jucători din echipa Spaniei în timpul festivităţilor de la Madrid, după victoria împotriva Angliei la Euro 2024.