Mijlocaşul francez Paul Pogba, a cărui suspendare pentru dopaj a fost redusă de la patru ani la 18 luni, va reveni pe teren în noiembrie, cu ocazia unui meci demonstrativ în Dubai.
Citește și
Mijlocaşul francez va lua parte la un meci demonstrativ Kings Cup în Dubai, la sfârşitul lunii noiembrie, informează news.ro. Acest meci amical reuneşte foste legende ale fotbalului din două echipe, Hedge & Sachs World Royals XI şi Kings XI.
Pe site-ul oficial de turism din Dubai, internaţionalul francez (91 de selecţii, 11 goluri) figurează printre participanţi.
El figurează alături de John Terry, Roberto Carlos, David Villa, Michael Owen, Marouane Fellaini, Edgar Davids, Paul Scholes, Theo Walcott, Blaise Matuidi şi David Silva.
Acest meci al legendelor fotbalului este programat la 30 noiembrie, pe stadionul Al Maktoum, pentru a treia ediţie, cu o distribuţie cu foşti câştigători ai Cupei Mondiale şi ai Ligii Campionilor.
Potrivit Daily Mail, Pogba va juca doar 30 de minute (15 pe repriză) în acest meci. Ca şi Roberto Carlos, el va purta un tricou special şi va fi scutit de cartonaşe galbene şi roşii şi nu va putea fi semnalizat în ofsaid.
Această veste privind o revenire neoficială pe teren vine la o zi după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) i-a redus oficial suspendarea pentru dopaj de la patru ani la 18 luni.
Campionul mondial din 2018 fusese suspendat în februarie 2024 de NADO (Agenţia Italiană Antidoping) pentru încălcări ale normelor antidoping după ce a fost depistat pozitiv cu dehidroepiandrosteron (un steroid ale cărui efecte asupra organismului sunt similare cu cele produse de testosteron) în august 2023, după un meci dintre Juventus şi Udinese.
În urma deciziei TAS, Pogba este acum autorizat să revină pe teren pe 11 sau 12 martie 2025. La ce club? Potrivit lui Fabrizio Romano, jucătorul şi Juventus, cu care este legat până în 2026, iau în considerare rezilierea contractului. Pogba ar fi atunci liber să semneze cu ce club doreşte şi să dea un nou start carierei sale.