Nordis este unul dintre sponsorii Comisiei Centrale a Arbitrilor şi a naţioanlei de fotbal U21 a României. Dezvoltatorul imobiliar este implicat într-un scandal de proporţii, după ce o investigaţie jurnalistică a scos la iveală o fraudă de milioane de euro.
Citește și
Luni, Recorder a publicat o investigaţie amănunţită cu privire la o fraudă de milioane de euro reuşită de Nordis. Sute de persoane au fost păgubite de dezvoltatorul imobiliar. De asemenea, investigaţia a scos la iveală şi implicaţiile politice ale ţeparilor. Soţul Laurei Vicol, deputată PSD şi fosta preşedintă a Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor (astăzi şi-a dat demisia), este unul dintre implicaţi.
Nordis a încheiat un prim contract de sponsorizare cu Federaţia Română de Fotbal în urmă cu patru ani. Angajamentul de sponsorizare, prelungit ulterior, are finalitate în decembrie 2025. Practic, până la data respectivă, Nordis urma să sponsorieze Comisia Centrală a Arbitrilor, iar drept răsplată, pe tricoul arbitrilor apărea sigla firmei.
După, mulţumiţi de parteneriatul cu dezvoltatorul care a ruinat viaţa a sute de oameni, FRF a semnat un contract şi pentru naţionala de fotbal U21. Acel angajament avea finalitate în decembrie 2026.
În urma acestei anchete jurnalistice, FRF a decis ruperea contractului cu Nordis. Hotărârea va avea efect la data de 31 decembrie 2024.
"Dorim să vă informăm că FRF împreună cu Nordis Group au decis, de comun acord, încheierea relaţiilor de parteneriat la data de 31.12.2024. În speranţa că cele de mai sus au clarificat orice fel de aspecte cu privire la acest subiect", răspunsul oferit de FRF pentru GSP.