CS Dinamo a anunţat, vineri, cooptarea lui Ionel ”Johnny” Culina în echipa de comunicare. Anunţul vine la o săptămână după ce Culina s-a despărţit de FC Dinamo.
“Ne face o deosebită plăcere să anunţăm ”Familia Dinamo” că un nou dinamovist pur-sânge ni se alătură pe drumul performanţei. Ionel ”Johnny” Culina intră în echipa de comunicare a Clubului Sportiv Dinamo şi aduce cu el experienţă şi valoare. Johnny nu are nevoie de prezentări.
Este un reper pentru tot ceea ce înseamnă profesionalism, verticalitate şi devotament faţă de Dinamo. În venele lui pulsează sânge alb-roşu. Cariera lui nu putea continua decât în Şoseaua Ştefan cel Mare. I-am propus să vină alături de noi şi faptul că a răspuns imediat afirmativ, fără să stea pe gânduri, ne onorează!”, este anunţul CS Dinamo.
La 12 iulie, FC Dinamo anunţa despărţirea de ofiţerul de presă al clubului din ultimele două decenii şi aproape jumătate, Ionel "Johnny" Culina.