Ultima oră
Transfer spectaculos pe ruta FCSB - Farul? Gigi Becali a făcut anunţul: ”Pe ăsta merge în iarnă!”

Transfer spectaculos pe ruta FCSB - Farul? Gigi Becali a făcut anunţul: ”Pe ăsta merge în iarnă!”
VIDEO | Veszprem - Dinamo 36-24. ”Dulăii” au rămas fără colţi în Ungaria
VIDEO | Veszprem - Dinamo 36-24. ”Dulăii” au rămas fără colţi în Ungaria
Regulă schimbată în fotbalul spaniol după 42 de ani Regulă schimbată în fotbalul spaniol după 42 de ani
VIDEO | Moldova - Andorra 2-0. Ioniţă şi Cojocaru au adus victoria vecinilor VIDEO | Moldova - Andorra 2-0. Ioniţă şi Cojocaru au adus victoria vecinilor
VIDEO | Letonia - Macedonia de Nord 0-3. Frumuseţe de gol semnată de Elmas VIDEO | Letonia - Macedonia de Nord 0-3. Frumuseţe de gol semnată de Elmas
LIVE VIDEO | Nations League se vede la Prima Sport! Italia - Belgia se joacă acum LIVE VIDEO | Nations League se vede la Prima Sport! Italia - Belgia se joacă acum

Novak Djokovic, prima reacţie după anunţul retragerii lui Rafael Nadal

Tenis Publicat de Tudor Moisa astăzi, 20:15
mail-share icon Email

Rafael Nadal a anunţat, astăzi, că va pune punct carierei în tenis după turneul final Davis Cup. Decizia a venit după ce ibericul a fost măcinat de accidentări în ultimii ani.

 

 

//i0.1616.ro/media/581/3142/38122/21761758/1/profimedia-0895731052.jpg

Rafael Nadal a făcut parte din celebrul "Big 3", alături de Novak Djokovic şi Roger Federer. În trecut, "Big 3" a fost "Big 4", iar din componenţa grupului a făcut parte şi Andy Murray, care totuşi nu a reuşit să se menţină la nivelul celor trei.

După ce Rafa Nadal a anunţat că se va retrage, Novak Djokovic a avut o primă reacţie. Sârbul l-a elogitat pe iberic şi i-a mulţumit pentru rivalitatea care a existat pe teren de-a lungul ultimilor mulţi ani.

"Rafa, o postare nu este suficientă pentru a exprima respectul pe care îl am pentru tine şi ceea ce ai făcut pentru sportul nostru. Ai inspirat milioane de copii să înceapă să joace tenis şi cred că asta este probabil cea mai mare realizare la care poate spera cineva. Tenacitatea, dăruirea, spiritul tău de luptă vor fi predate zeci de ani.

Moştenirea ta va rămâne pe vecie. Doar tu ştii ce ai avut de îndurat pentru a deveni o emblemă a tenisului şi a sportului în general. Îţi mulţumesc că m-ai împins la limită de atâtea ori, în cadrul rivalităţii care a lăsat cel mai mare impact asupra mea ca jucător.

Pasiunea cu care ai reprezentat Spania a fost mereu remarcabilă. Îţi doresc să ai cel mai bun final de carieră în Malaga, cu echipa de Cupa Davis a Spaniei. Voi fi acolo personal, pentru a aduce un omagiu carierei tale excelente", a scris Djokovic.

Rafa Nadal şi Novak Djokovic s-au întâlnit de 60 de ori de-a lungul timpului. Sârbul a câştigat de 31 de ori, iar spaniolul de 29 de ori. Împreună, cei doi au adunat 46 de tituluri de Grand Slam: Djokovic s-a impus de 24 de ori (locul 1 all-time), iar Nadal de 22 de ori (locul 2 all-time).

Ibericul a triumfat de 14 ori la Roland Garros, de patru ori la US Open, de două ori la Wimbledon şi de două ori la Australian Open. Rafael Nadal a fost timp de 209 săptămâni liderul clasamentului ATP, performanţă ce îl clasează pe poziţia a şasea a liderilor mondiali all-time, după Novak Djokovic (428), Roger Federer (310), Pete Sampras (286), Ivan Lendl (270) şi Jimmy Connors (268).

Turneul final Davis Cup se va disputa între 19 şi 24 noiembrie, la Malaga, iar Spania o va întâlni pe Olanda, în sferturi.

mail-share icon Email
viewscnt

Tenis

Ultimele articole Toate articolele