Gruparea Arsenal Londra a anunţat plecarea a 22 vara trecută, ale căror contracte expirau Printre aceştia se afla şi Cătălin Cîrjan, care a fost cedat împrumut la Rapid sezonul trecut.
Cîrjan nu a reuşit să impresioneze la giuleşteni, iar acesta a semnat cu Dinamo.
Citește și
Oficialii ”câinilor” au profitat de faptul că Rapidul nu a mai arătat interes pentru tânărul fotbalist şi au ajuns la o înţelege cu Cătălin Cîrjan pentru un contract valabil pe trei sezoane.
Recent, el a dezvăluit că ţine şi acum legătura cu echipa din Londra şi speră ca Arteta să ridice trofeul deasupra capului sezonul viitor.
”Am ţinut legătura cu antrenorii de când eram mic, cu domnul Florin Drăgan şi cu domnul Vergil Andronache. Şi cu antrenorii mei din Anglia, de la Arsenal, am mai ţinut legătura. M-au mai sunat, să mă întrebe cum sunt. Chiar şi după ce m-am despărţit de ei.
Chiar da (n.n. a fost impresionat), pentru că ştiu că au foarte multă treabă acolo şi n-am crezut că o să le stea gândul la mine. Deci, s-au interesat şi încă ţin legătura cu ei”, a mărturisit Cîrjan, pentru ProSport.
”Arsenal a început foarte bine acest sezon. Au făcut o primă repriză foarte bună (n.n. cu Manchester City), dar au luat cartonaş roşu. S-a terminat egal, dar cred că au şanse foarte mari (n.n. la titlu). În anii precedenţi s-au bătut cu City, sper ca în acest an să câştige ei (n.n. titlul)”, a afirmat fotbalistul lui Dinamo.
”David Luiz mi-a transmis să nu renunţ niciodată! Mi-a spus că o să fie momente foarte grele în cariera mea. Şi nu contează cât de greu va fi, să cred în Dumnezeu şi să-mi aduc aminte că toate se întâmplă cu un motiv şi vor veni şi lucruri bune” , a spus Cătălin Cîrjan, pentru ProSport.