Sportul din Deva a primit o puternică lovitură! Mai multe secţii se vor închide, inclusiv cea de fotbal masculin.
CSM Deva nu va lua startul în viitorul sezon din Liga 3, după ce stagiunea anterioară au terminat pe locul 3 al seriei de play-off. Echipa a ajuns de două ori în barajul de promovare, însă nu a reuşit promovarea.
Pe pagina de Facebook a echipei nu s-au publicat noutăţi, însă majoritatea jucătorilor din sezonul trecut şi-au reziliat acordurile.
Citește și
„Ceea ce era ştiut de ceva vreme a fost confirmat luni după-masă, în mod oficial. Puţinele handbaliste rămase sub contract cu CSM Deva au fost anunţate, în mod oficial, că echipa de senioare îşi încetează activitatea. (…) Secţia de handbal de la CSM Deva va continua doar la nivel juvenil.
Dacă la handbal se continuă, fotbalul feminin, dar şi futsalul şi-au încetat activitatea, atât la nivel de seniori, cât şi la juniori. La futsal, CSM Deva câştigase Cupa României, iar la fotbal feminin echipa a terminat pe poziţia secundă în Liga 3, la primul şi ultimul său sezon oficial.
Este oficial că, după futsal, fotbal şi handbal feminin, nici echipa de Liga 3 CSM Deva nu se va înscrie în campionatul viitor al Ligii 3. După toate probabilităţile, echipa va fi înscrisă în Liga 4 şi se va baza, în special, pe juniori”, a scris Amarildo Szekely, fostul ofiţer de presă al celor de la CSM Deva, conform celor de la Servus Hunedoara.