Rodri, jucătorul turneului Euro 2024, a declarat că pentru Spania a fost cel mai dificil turneu final pe care l-a câştigat vreodată.
"Am scris istorie. Este cel mai dificil turneu pe care această echipă l-a câştigat în istoria sa. Nu există nicio îndoială în privinţa asta. Muncim pentru asta de mult timp. Le cer oamenilor să iasă mâine în stradă şi să arate că au fost alături de noi", a spus Rodri, potrivit Mundo Deportivo.
Unai Simón consideră că Spania a meritat să câştige şi a spus la cine a ajuns medalia sa: "Am meritat să câştigăm şi ar fi fost păcat dacă am fi pierdut astăzi. A fost incredibil. I-am dat medalia mamei mele, care nu a venit să mă vadă în viaţa mea şi a venit astăzi. Sunt foarte mândră de ea".
Lamine Yamal, cel mai bun tânăr jucător, s-a declarat nerăbdător să dărbătorească împreună cu fanii, în Spania: "Sunt nerăbdător să mă întorc în Spania şi să sărbătoresc cu toţi fanii. Vreau să merg la familia mea pentru a sărbători. Sunt foarte fericit".
Citește și
Reprezentativa Spaniei a câştigat, duminică, pentru a patra oară Campionatul European de fotbal, învingând în finala Euro 2024, la Berlin, cu scorul de 2-1, selecţionata Angliei. Spaniolii au mai câştigat trofeul în 1964, 2008 şi 2012.