România va întâlni Slovacia, astăzi, de la ora 19:00. Partida va putea fi urmărită, în format live text, pe site-ul PrimaSport.ro.
Slovacii au deschis scorul prin Duda, dar ”tricolorii” au replicat prin Răzvan Marin, care a executat ca la carte un penalty obţinut de Ianis Hagi.
Citește și
Finalul primei reprize a adus o veste proastă pentru Edi Iordănescu. Nicuşor Bancu a văzut cartonaşul galben şi nu va putea juca în optimile de finală, dacă ne calificăm.
Postul său este unul nevralgic, iar selecţionerul va trebui să apeleze la o improvizaţie. Cel mai probabil în următorul joc de la EURO va fi trimis în teren polivalentul Deian Sorescu.
România este prezentă la un turneu final după o pauză de opt ani şi este aproape să iasă din grupe. Naţionala pregătită de Edi Iordănescu are nevoie de un egal în meciul de astăzi, dar şi o înfrângere ne-ar putea califica, dar am depinde de rezultatul duelului dintre Belgia şi Ucraina.
România a trecut de doar patru ori de faza grupelor: de trei ori la Campionatul Mondial (1990, 1994, 1998) şi o singură dată la EURO, în 2000.
Slovacia are şi ea trei puncte înaintea meciului de astăzi, dar se poziţionează pe locul al treilea. În precedentele două partide, Slovacia a învins Belgia, scor 1-0 şi a pierdut cu Ucraina, scor 1-2.