Dublu câştigător al Balonului de Aur, campion mondial şi european... A câştigat totul. În toate rolurile. "Kaiserul" a murit luni, la vârsta de 78 de ani. A fost simbolul unei Germanii cuceritoare.
Născut în 1945 în cartierul muncitoresc Giesing, în ruinele oraşului München, fiul unui secretar general al poştei a făcut primii paşi pe teren în culorile echipei lui Fritz Walter, München 1860. La acea vreme, el era atacant. Următoarea sa destinaţie a fost vecina Bayern Munchen, echipa din umbră, care nu era încă în Bundesliga. La vârsta de 18 ani, a jucat în prima echipă (după 6 meciuri a fost selecţionat pentru echipa naţională). După ce a alunecat la mijlocul terenului şi apoi pe postul de libero, s-a impus ca emblemă a unui club care străluceşte, a unui fotbal care învinge. Pe fiecare teren, scrie Le Figaro.
Citește și
Cariera sa, care îşi are rădăcinile în Bavaria, spune, de asemenea, povestea unui club, a ascensiunii sale, a influenţei sale, a succesului său sportiv şi economic şi a dominaţiei sale. Împreună cu Sepp Maier, Gerd Müller, Paul Breitner, Uli Hoeness, Hans-Georg Schwarzenbeck şi Hans-Josef Kapellmann, a construit o dinastie (3 Cupe ale Cluburilor Campionilor Europeni şi 4 titluri de campion al Germaniei în şase ani) care, în combinaţie cu personalităţile puternice ale lui Günter Netzer, Rainer Bonhof şi Berti Vogts de la Borussia Mönchengladbach, a câştigat titlul mondial la München, în 1974. Carismaticul Beckenbauer a devenit un simbol.
"Johan (Cruyff) a fost cel mai bun fotbalist, dar eu sunt campionul mondial", recunoaşte el. "La fel ca Bobby Moore, Franz Beckenbauer avea un dar special: nu avea nevoie să pară niciodată rapid - deşi în cazul lui putea fi rapid ca un fulger - pentru că mintea lui era de obicei cu două sau chiar trei mişcări înaintea tuturor celorlalţi. În orice joc cu mingea în mişcare, marii jucători nu se grăbesc. Beckenbauer era atât de perspicace încât, în afară de faptul că uneori dădea iluzia că este leneş din punct de vedere fizic, anticiparea sa îl făcea să fie atât dirijorul unei echipe, cât şi solistul acesteia", scria cândva The Telegraph despre cel care a revoluţionat poziţia de libero. Şi a fost recompensat cu două Baloane de Aur (1972 şi 1976).
"A fost cel mai bun. Este cel mai bun. Şi nu există nimeni mai bun pentru a-i urma", a declarat Günter Netzer pentru Süddeutsche Zeitung în urmă cu câţiva ani. Beckenbauer, la rândul său, a spus în L'Equipe la moartea lui Gerd Müller, în 2021: "Am spus întotdeauna: este foarte bine să spunem că sunt cel mai bun jucător al Germaniei din toate timpurile, dar aş fi putut deveni cel mai bun fără Gerd Müller? Niciodată. De fapt, el a avut un impact mai mare în istoria lui Bayern. Poate că nu a fost cel mai bun, dar a fost, fără îndoială, cel mai important jucător din istoria clubului. Fără toate golurile sale, Bayern nu ar fi fost unde este astăzi".
După ce a strălucit în Europa, la sfârşitul anilor '70 a împărţit aventura Cosmos New York cu Pelé pentru a da un impuls fotbalului de peste Atlantic. Vecinul său a fost o altă vedetă, Rudolf Nureev. Pe măsură ce se apropia sfârşitul carierei sale, a îmbrăcat ultimele sale tricouri în Germania, la Hamburg, înainte de o ultimă perioadă la New York, în 1983. Apoi a întors pagina fără să părăsească terenul: "Oamenii spun adesea că fotbalul este un drog. Eu spun că fotbalul este o pasiune, o dorinţă. Eu nu sunt dependent de fotbal. Dar iubesc fotbalul", mărturisea el.
Ca antrenor, a câştigat Cupa Mondială în 1990. După ce a pierdut finala din 1986 în faţa diabolicului argentinian Diego Maradona, l-a făcut pe strategul argentinian să plângă în momentul revanşei, în fluierăturile unei mulţimi italiene dezlănţuite împotriva argentinianului. Beckenbauer a împărţit cu Mario Zagallo (li s-a alăturat mai târziu Didier Deschamps) faptul că a fost campion mondial atât ca jucător, cât şi ca antrenor.
