Transferul lui Radu Drăguşin, de la Genoa la Tottenham, a fost cel mai fierbinte subiect al ultimelor zile. Italienii au primit 25 de milioane de euro de la englezi, la care se vor mai adăuga bonusuri de aproximativ 5-6 milioane de euro, un record pentru achiziţia unui jucător român.
Florin Manea este unul din impresarii lui Radu Drăguşin. Agentul a avut şi el un oarecare merit în realizarea transferului, dar ieşirile sale din ultima vreme în presă, coroborate cu salariul pe care "a reuşit" să îl obţină pentru Radu, nu au fost neapărat inspirate.
Citește și
Giovanni Becali, varianta 2024
Imediat după ce s-a realizat transferul, Florin Manea a pus tunurile pe oameni importanţi din fotbalul românesc. Edi Iordănescu, Florin Bratu şi Anamaria Prodan au fost luaţi în colimator de impresar, printr-un val de ironii şi critici care ne aduc aminte de Giovanni Becali, care a avut mereu un comportament de mahala.
Pe lângă faptul că orice astfel de ieşire nu face cinste fotbalului românesc, atacul lansat de Manea a venit din senin. Dacă ar fi fost atacat constant de persoanele respective, atunci da, Florin Manea era îndreptăţit să le dea replica, dar el s-a folosit de succesul lui Drăguşin pentru a arăta "cine este el". Din păcate, în fotbalul românesc, impresarul încă se crede Dumnezeu.
Trebuie menţionat un aspect. Florin Manea nu are meritul total pentru plecare lui Radu de la Genoa, Drăguşin este singurul îndreptăţit să se considere factorul principal care a dus la realizarea mutării. Radu este jucătorul care atunci când a plecat din Serie A conducea clasamentul duelurilor aeriene câştigate de fundaşi. El este cel care a fost driblat o singură dată în tot sezonul. Radu Drăguşin, nu Florin Manea.
Dacă fundaşul naţionalei era un jucător mediocru şi ajungea la Tottenham, atunci da, Florin Manea erau un impresar de nota 1000. Fiul lui Nae Manea, prin declaraţiile pe care le dă, lasă de înţeles că este convins că Radu nu ar fi ajuns la vreo echipă puternică dacă avea alt impresar.
Întâi de toate, pe lângă meritele pe care şi le însuşeşte, Florin Manea ar trebui să se uite puţin şi la greşelile pe care le-a făcut.
Putea declara orice, doar asta NU
Care este prima declaraţie pe care o dă un impresar atunci când jucătorul pe care îl reprezintă ajunge la un club? După logica lui Manea, spui că în câţiva ani îl duci la un alt club.... şi nu orice club.
Vă mai amintiţi unde au jucat Gareth Bale şi Luka Modric înainte să ajungă la Real Madrid, echipa de care zicea Manea că va fi următoarea destinaţie a lui Drăguşin?
Exact, Tottenham. Chiar dacă nu ar fi menţionat echipa spaniolă, gestul ar fi fost în continuare unul de amator. Sunt slabe şanse ca un jucător să vină la o echipă şi să stea 10-15 ani, dar unde Doamne Dumnezeule am mai văzut un impresar care să declare că în câţiva ani fotbalistul se va transfera în altă parte?! Drăguşin nici nu a îmbrăcat bine tricoul londonezilor, că deja Manea l-a şi "transferat" la Real.
Iar replica nu a întârziat să apară. După ce a fost făcut praf şi pulbere de fanii lui Tottenham, Florin Manea a primit un răspuns subtil şi de la Ramon Vega, fost fundaş central la Tottenham. Elveţianul, pe lângă aspectul uşor ironic al mesajului, a ţinut să precizeze că declaraţia lui Manea pune şi mai multă presiune pe Radu.
"Conform agentului tău, ai fost deja vândut către Real Madrid şi Barcelona în câţiva ani. Agentul tău te-a pus sub presiune, iar aşteptările de la tine sunt foarte mari acum!" a spus Ramon Vega.
Florin Manea continuă
În timp ce scriam editorialul acesta am văzut o ştire apărută de câteva minute... Florin Manea l-a ironizat subtil pe Răzvan Raţ... ca să vezi cum se întâmplă unele lucruri.
Ca de obicei, agentul şi-a asumat din nou toate reuşitele. Declaraţia lui Manea a venit după ce Răzvan Raţ a spus că a participat la transferul lui Drăguşin la Genoa... Doamne fereşte să îşi asume cineva măcar 0,1% din meritul de 100% pe care îl are Florin Manea.
”Răzvan Raţ nici nu ştia cine e Radu. Nu ştia dacă e bun. Nici acum nu ştie dacă e bun. Ăsta a fost meritul lui Răzvan Raţ că a dat numărul meu de telefon”, a declarat Florin Manea, pentru iamsport.ro.
O singură misiune avea Florin Manea
Nu mai suntem în anii 90 ca impresarii să trimită casete cu jucători, aşa cum a reuşit Giovanni Becali la celebrul transfer a lui Sabin Ilie.
Cluburile au scouteri care se ocupă de asta. Cluburile negociază între ele suma de transfer. Da, impresarul poate propune un jucător, dar nu e ca şi cum cei de la Tottenham sau Bayern nu ştiau de existenţa lui Drăguşin.
Florin Manea avea o misiune foarte importantă, poate singura care nu era doar o formalitate: salariul lui Drăguşin.
În topul salariilor de la Tottenham, Radu este abia pe locul 20! Despre asta ar trebui să vorbească Florin Manea, nu despre Răzvan Raţ sau selecţiile făcute de Iordănescu şi Bratu. Nici măcar despre emisiunea la care a participat Anamaria Prodan, pentru că pună la urmă, ce relevanţa are cu fotbalul?!
Radu Drăguşin este un jucător excepţional, care are un caracter de nota 10 şi dă dovadă de un profesionalism deosebit. Dar ştiţi cum se spune: extremele se atrag.