Primul meci pe Arena Naţională la EURO 2020 le aduce faţă în faţă pe Austria şi Macedonia de Nord, în grupa C, de la ora 19:00. Legendarul Ronaldinho susţine Macedonia de Nord la acest turneu final. Brazilianul a fost filmat în timp ce-i încuraja pe macedoneni.
Macedonia de Nord s-a calificat în premieră la un turneu final, după performanţa din Liga Naţiunilor 2018-2019.
Citește și
Vedetele acestei naţionale sunt Goran Pandev (căpitanul echipei, 37 de ani, Genoa), Elif Elmas (Napoli) şi Ezgjan Alioski (Leeds United).
"Salutare, prieteni! Mult noroc la EURO, Macedonia", este mesajul lui Ronaldinho, publicat pe contul de Instagram al lui Elif Elmas.
Sute de fani ai Austriei şi Macedoniei de Nord s-au strâns astăzi în Centrul Vechi al Capitalei, înaintea confruntării de pe Arena Naţională. Suporterii nu s-au lăsat descurajaţi de vremea ploioasă din Bucureşti şi au luat cu asalt terasele.
Sursa foto: profimediaimages.ro