Interesul pentru Darius Olaru a crescut în ultimele luni bune, iar Gigi Becali i-a setat preţul jucătorului său pentru vara care tocmai a trecut: 5 milioane de euro, cât e clauza de reziliere! Recent, omul de afaceri a transmis faptul că i-a propus căpitanului FCSB-ului prelungirea contractuală.
Citește și
Se pare că Olaru a refuzat propunerea, mai ales pentru că mai are patru ani de înţelegere cu FCSB, dar şi pentru că, în cazul în care ar fi semnat, chiar dacă ar fi primit mai mulţi bani la salariu, ar fi crescut şi clauza de transfer. Astfel, jucătorul nu mai putea pleca pentru 5 milioane de euro.
Recent, în presă au apărut informaţii, conform cărora, Philippe Clement (50 de ani), antrenorul lui Rangers, îl admiră pe Olaru şi l-ar dori în Scoţia. La aproximativ o lună după ce au apărut informaţii conform cărora căpitanul campioanei României ar fi dorit de Rangers, scoţienii au făcut un nou anunţ despre acest transfer.
Cei de la Rangers News au dezvăluit că şefii trupei de pe Ibrox au început să pună lucrurile în mişcare pentru transferul lui Darius Olaru de la FCSB pentru suma de 5 milioane de euro.
„Nu este pentru prima dată şi probabil nici ultima când s-a vorbit despre transferul lui Darius Olaru la Rangers. În timp ce anumite surse au declarat pentru Rangers News că s-au făcut anumiţi paşi în acest sens, o clauză de cinci milioane de euro îl face pe talismanul lui FCSB mult mai accesibil decât alţi mijlocaşi de aceeaşi calitate.
La urma urmei, suma de cinci milioane de euro se simte ca o afacere corectă pentru un fotbalist care a contribuit cu 21 de goluri şi pase decisive sezonul trecut şi a ajutat-o pe FCSB să câştige primul titlu de campioană din 2015 încoace.
Olaru a fost asemănat cu Kevin de Bruyne de la Manchester City şi dintr-un motiv bine întemeiat”, au scris jurnaliştii scoţieni de la Rangers News.
Darius Olaru, căpitanul FCSB-ului, din 2020 la echipă
În vară s-a scris despre faptul că o posibilă destinaţie pentru Darius Olaru ar fi campionatul olanedez. Apăruse informaţia că PSV este interesată de serviciile fotbalistului, dar şi că este dorit de o anumită formaţie din Rusia.
Darius Olaru joacă la FCSB din ianuarie 2020, când a fost adus de la Gaz Metan Mediaş, pentru 600.000 de euro.