Marius Şumudică s-a înţeles cu Gigi Becali pentru a fi noul antrenor de la FCSB, după încheierea sezonului. Jucătorii ‘roş-albaştrilor’ au fost luaţi prin surprindere de această veste, mai ales că Toni Petrea nu îşi anunţase plecarea. Dragoş Nedelcu a declarat că Şumudică este un antrenor foarte bun, care ştie cum să câştige trofee.
FCSB n-a mai câştigat titlul în Liga 1 din 2015. Pentru al patrulea sezon la rând, CFR Cluj este campioana României.
Citește și
Toni Petrea pleacă de la FCSB după meciul cu CFR Cluj, ultimul din play-off-ul Ligii 1, programat pe 25 mai, în direct pe Look Sport+. Jucătorii de bază de la FCSB au intrat deja în vacanţă.
"Mă simt obosit. Îmi pare bine că am primit astăzi mai multe minute, dar revin după o perioadă lungă, în care am avut ghinion. După cantonament, o să fiu 100%. Nu am ritm de joc, dar mi-am asumat asta.
Normal că le înţeleg frustrarea suporterilor, e o perioadă lungă în care n-am câştigat campionatul, am luat doar o Cupă a României anul trecut. Ne dorim mult mai mult, a fost mare dezamăgirea în vestiar şi ne pare rău. Dacă joci la FCSB şi nu câştigi campionatul, este un sezon ratat.
(despre Marius Şumudică la FCSB) Asta e nouă, n-am auzit-o. Chiar nu ştiu ce să zic. Oricine vine acum – nici nu ştiu dacă pleacă domnul Petrea, nu ne-a zis nimic încă – ne dorim să ne ajute să progresăm, pentru că este o echipă tânără, şi să câştigăm trofee, de asta e nevoie cel mai mult acum. Da, Marius Şumudică este un antrenor care a câştigat titlul în România, are experienţă, este un antrenor foarte bun", a spus Dragoş Nedelcu.