Universitatea Cluj a încheiat la egalitate pe teren propriu, 1-1, cu Farul Constanţa, într-un meci din etapa a 15-a a Superligii.
Citește și
Gică Hagi s-a declarat mulţumit de rezultat şi a ţinut să remarce performanţa ardelenilor din acest sezon.
”Ştiam că întâlnim o echipă în formă, care a avut încredere. Prima repriză am jucat foarte bine. Am avut multe recuperări. Facem câte o atingere în plus, trebuie să conteze prima atingere. Muncim mult, am recuperat de multe ori mingea, au venit peste noi în repriza a doua, nu am fost fresh.
Şi ei au avut ocazii, au dominat repriza a doua total. Nu am mai putut să facem presiune din prima repriză. Au venit cu mingi în careu şi asta e, atât e.Trebuie să fim mai responsabili şi să facem rezultate. La început am pierdut uşor nişte meciuri. Acum, echipa arată bine, e conectată.
Adversarul e pe primul loc, a făcut un tur foarte bun. Ei erau pregătiţi, sunt organizaţi. În ceea ce-l priveşte pe Neluţu, nu mai sunt dubii ca antrenor. A a muncit mult, acum are un club organizat, puternic. Practică un fotbal bun. Mai au de lucrat, dar ştie Neluţu ce trebuie să facă”, a spus Hagi, la final de meci.
Universitatea Cluj este lider, cu 30 de puncte, iar Farul e pe 12, cu 17 puncte.