Dinamo este singura echipă din Liga 1 care are trei victorii consecutive. După succesul de la Iaşi, scor 2-1, 'roş-albii' au ieşit din zona retrogradării. Deian Sorescu a reuşit un gol superb în Copou, în direct pe Look Sport. Mijlocaşul a declarat că este momentul descătuşării pentru Dinamo, pe fondul problemelor financiare din ultimul an.
Citește și
Dinamo a deschis scorul la Iaşi în minutul 21, după acţiunea superbă a lui Deian Sorescu. Rezultatul la pauză a fost egal, după reuşita lui Dzenan Zajmovic din minutul 42, în urma unui corner.
Jonathan Morsay, introdus pe teren în debutul reprizei secunde, a înscris în minutul 54, după ce a scăpat singur cu portarul Brânză.
"A fost cel mai important meci! Ştim lupta care este pentru evitarea retrogradării şi ne-am motivat în plus. Este al treilea succes consecutiv, este un lucru bun. Mă bucur că azi a fost ziua mea, ziua noastră. Merităm, la ce an am avut şi la ce promisiuni au fost. Am suferit foarte mult şi a venit momentul să ne bucurăm. A venit cam târziu, dar important este să salvăm acest club.
Prima oferită de DDB este foarte importantă, dar noi trebuie să scoatem echipa. Dar este o motivaţie în plus şi asta ne bucură", a spus Deian Sorescu.
Clasamentul Ligii 1, play-out
Sursa foto: Sport Pictures