Universitatea Craiova a învins luni seara, în deplasare, scor 2-1, formaţia arădeană UTA, în ultimul meci al etapei a 17-a.
Citește și
Arădenii au deschis scorul pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, în minutul 18, când a marcat Fabry, cu un şut din afara careului. Fabry a ratat şansa de a face dubla în minutul 25, iar pe final de repriză Kadiri şi Omondi nu l-au putut învinge pe Laurentiu Popescu.
Fabry a trimis foarte puţin pe lângă bară în minutul 51, pentru ca oaspeţii să egaleze în minutul 68, gol Lukic din centrarea lui Alexandru Mitriţă.
În minutul 81 Hrezdac a comis un henţ în careu şi craiovenii au primit un penalti, pe care l-a transformat Mitriţă, în minutul 82. Mijlocaşul oltenilor a ajuns la opt goluri stagionale şi Craiova e pe locul 2, cu 28 de puncte.
UTA pierde pentru prima oară pe teren propriu în acest sezon şi, cu 18 puncte, se află pe locul 12.
După meci, Mihai Rotaru a făcut mai multe dezvăluiri. Omul de afaceri a dezvăluit că au apărut mai multe schimbări în organizarea clubului, iar omul cu banii din Bănie deţine acum mai puţin de jumătate din totalul acţiunilor. De multă vreme, el a fost prezentat în spaţiul public ca fiind "acţionarul majoritar al Universităţii Craiova"
"Nu mai sunt acţionar majoritar!”
"Nu mai sunt majoritar! Sunt acţionar normal. Sunt cel mai important, să spunem, deocamdată. La noi, acţionariatul este dinamic.Pe măsură ce trece timpul sunt acţionari noi, se schimbă procentele. Acum cred că am undeva la 40% adunat pe toate companiile. Sunt acţionarul principal, dar nu mai sunt majoritar", a declarat Rotaru.