Echipa de baschet masculin CSM Oradea a învins marţi, pe teren propriu, formaţia U BT Cluj, scor 75-71 (39-38), în al treilea meci din cele cinci programate în finala Ligii Naţionale, în direct pe Look Sport+.
- Meciul patru va avea loc joi, de la ora 18:00, tot la Oradea, în direct pe Look Sport+.
Principalii marcatori ai partidei au fost Holt (14 puncte), Watson (11 p), pentru gazde, respectiv Wright (29 puncte) şi Richard (13 p), pentru U BT Cluj.
Citește și
Meciul de la Oradea s-a jucat cu circa 1.500 de fani în tribune, între care câteva zeci clujeni, gazdele permiţând accesul doar celor vaccinaţi.
Anterior, pe teren propriu, U BT Cluj a câştigat cu 73-62 şi 103-80, astfel că scorul general este de 2-1, iar partida a patra va avea loc joi, tot la Oradea. Un eventual meci decisiv, al cincilea, este programat duminică, în BT Arena din Cluj.
Medalia de bronz a Ligii Naţionale a revenit echipei BCMU Piteşti, care a învins în două meciuri pe CSO Voluntari.
În sezonul anterior, titlul naţional nu a fost decernat din motive pandemice, după ”îngheţarea” campionatului, iar la acel moment lider era U BT Cluj.
Sursa foto: Facebook CSM Oradea