AC Milan a învins uşor AS Roma, în unul dintre cele mai interesate meciuri din Serie A, din acest început de an. Cu Ibrahimovic pe banca de rezerve la primul fluier al arbitrului, milanezii au învins cu 3-1, după ce au condus cu 2-0.
AC Milan a deschis scorul în minutul 8, prin atacantul francez Giroud, care a punctat de la 11 metri, după un henţ în careu al lui Abraham. S-a făcut 2-0 destul de repede, în minutul 17, când Messias a profitat de o eroare colectivă în apărarea formaţiei lui Jose Mourinho.
AS Roma a revenit pe finalul primei părţi, în minutul 40, iar Abraham a reuşit golul meciului, cu călcâiul, în urma unui corner şi a unui şut de la distanţă pe care l-a deviat.
În partea a doua a fost tot un meci încins, pentru că, deşi s-a marcat un singur gol, au fost două eliminări. Leao a închis partida în minutul 82, când a făcut 3-1, dar oaspeţii au avut două eliminări. În plus, la ultima fază, Ibrahimovic, intrat pe parcurs pe teren, a ratat o lovitură de la 11 metri.
Meciul în format live-text + video
AC Milan – AS Roma 3-1 (Giroud 8- pen; Messias 17; Leao 82 / Abraham 40)
Echipele de start:
-
AC Milan: Maignan – Florenzi, Kalulu, Gabbia, Hernandez – Tonali, Krunic – Saelemaekers, Diaz, Messias – Giroud.
Rezerve: Mirante, Nava – Bakayoko, Conti, Ibrahimovic, Leao, Maldini, Rebic, Stanga.
Antrenor: Stefano Pioli. -
AS Roma: Patricio – Mancini, Smalling, Ibanez – Veretout – Karsdorp, Pelleggrini, Mkhitaryan, Vina – Zaniolo, Abraham.
Rezerve: Boer, Mastrantonio – Gyan, Bove, Calafiori, Cristante, El Shaarawy, Kumbulla, Perez, Shomurodov, Villar, Zalewski.
Antrenor: Jose Mourinho.
Min. 90+5: Final de meci.
Min. 90+4: Ibrahimovic ratează lovitura de la 11 metri.
Min. 90+3: Oaspeţii rămân în 9 oameni. Mancini faultează în careu şi vede al doilea cartonaş galben.
Min 82: GOOOL AC Milan! Leao face 3-1, în urma unei faze în viteză.
Min. 74: AS Roma rămâne în 10 oameni, Karsdorp vede al doilea cartonaş galben şi e eliminat.
Min. 46: Începe partea a doua.
Min. 45+5: Pauză pe San Siro, AC Milan are 2-1.
Min. 40: GOOOL AS Roma! Echipa lui Mourinho revine în meci cu un gol cu călcâiul al lui Abraham, din careu, după ce deviază un şut de la distanţă.
Min. 17: GOOOL AC Milan! Eroare uriaşă în apărarea romanilor, Messias face 2-0 după ce Giroud loveşte bara.
Min. 8: GOOOL AC Milan! Gazdele deschid scorul de la 11 metri, prin Giroud, după un henţ în careu al lui Abraham, verificat cu VAR.
Min. 1: Începe partida!
Rossonerii au pierdut puncte importante cu Napoli, 0-1, şi cu Udinese, 1-1, iar acum nu mai pot face paşi greşiţi pentru a rămâne în cursa de urmărire a liderului Inter. Se află la 4 puncte distanţă acum.
Roma lui Jose Mourinho nu emite pretenţii la campionat, dar se bate puternic la locurile pentru cupele europene. Acum are 32 de puncte, pe locul 6 din Serie A, la egalitate cu Fiorentina, şi la 2 puncte în spatele lui Juventus.
Zlatan Ibrahimovic a fost accidentat în ultimul meci din 2021, cu Empoli, dar se aşteaptă să-l vedem pe teren în faţa Romei. Potrivit presei din Italia, atât Ibra, cât şi Rafael Leao şi Ante Rebic s-au antrenat cu restul echipei.
Citește și
Ciprian Tătăruşanu a fost depistat pozitiv cu COVID, însă oricum era puţin probabil să-l vedem „la treabă”.
Program Look Sport şi www.primaplay.ro pentru etapa intermediară din Serie A, joi
- Sampdoria – Cagliari, de la 13:30, pe Look Sport
- Lazio – Empoli, de la 15:30, pe Look Sport+
- Spezia – Verona, de la 15:30, Pe Look Sport
- Sassuolo – Genoa, de la 17:30, pe Look Sport
- AC Milan – AS Roma, de la 19:30, pe Look Sport+
- Juventus – Napoli, de la 21:45, Pe Look Sport+