După eliminarea FCSB din Cupa României, Mihai Stoica a criticat dur formatul competiţiei şi condiţiile de desfăşurare. El a declarat că nu acordă importanţă Cupei României, considerând-o o competiţie de mâna a doua, şi a subliniat nemulţumirea faţă de obligativitatea de a juca pe stadioane cu infrastructură precară.
Citește și
În replică, Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, a afirmat că fiecare club ar trebui să îşi dorească să câştige un trofeu istoric precum Cupa României. El a subliniat că, din punct de vedere al parcursului european, câştigarea Cupei este mai valoroasă decât ocuparea locului secund în campionat. Burleanu a adăugat că, atunci când un club întâmpină dificultăţi în a câştiga trofeul, tinde să îi minimizeze importanţa.
Acum, în cadrul emisiuinii Fotbal Show, Mihai Stoica a avut o replică dură pentru Burleanu şi a scos în evidenţă faptul că declaraţia sa iniţială nu are legătură cu faptul că FCSB a fost eliminată din Cupa României.
"Nu mă atinge declaraţia asta, pentru că eu am zis asta înainte de meciul cu Craiova, nu am spus după meciul cu Craiova. Eu am zis clar că e o lipsă de respect de când am fost programaţi să jucăm pe mizeria aia de teren la Paţurcă ăla" a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.
Ce a spus Răzvan Burleanu
"În primul rând, fiecare club trebuie să-şi dorească să câştige un trofeu istoric de altfel, trofeul Cupei României.
În acelaşi timp, câştigarea trofeului de Cupa României este mai importantă decât ocuparea locului 2 în Superligă, în ceea ce priveşte traseul în Europa.
Întotdeauna când îţi este dificil să ajungi să pui mâna pe acest trofeu consideri că el nu este important", a declarat Răzvan Burleanu.
Declaraţia iniţială dată de Mihai Stoica
"Cred că e mai important să joci cu Manchester United decât să joci cu Alba Iulia sau Reşiţa.
Nu dau doi bani pe Cupa României. Îmi pare rău, dar asta e situaţia. În momentul în care vom fi respectaţi şi nu vom fi obligaţi să jucăm pe nişte stadioane de doi lei, atunci o să respectăm şi noi competiţia asta.
Dacă nu câştigăm campionatul e o problemă. Dacă nu ne clasăm în primele 3 e o problemă şi mai mare. Poate ajungem în play-out şi de acolo să ajungem în cupele europene. Cupa era pe locul 4 ca prioritate. Locul 3 nu ştiu ce este, dar locul 4 e Cupa.
N-am niciun reproş pentru jucători. Ei n-au intrat să piardă meciul. S-a pierdut meciul, am plecat şi am dormit liniştiţi.
Cred că ar trebui să-şi reconsidere poziţia cei care dau avantajul unor echipe ca Metalul Buzău, Alba Iulia, cu tot respectul pentru cei care s-au calificat, ca anul trecut Corvinul.
O echipă de Divizia B care este în urnă cu una din C joacă obligatoriu cu echipa din Divizia C, deci are deja un meci câştigat şi două meciuri acasă. Nu e normal! Aş reveni la vechiul format” a declarat Mihai Stoica la Prima Sport.