Citește și
Este doliu în fotbalul românesc. Gigi Mulţescu a decedat, astăzi, la 72 de ani. Imediat după aflarea veştii, cluburile din Superligă au reacţionat pe reţelele de socializare.
"Odihnă veşnică, Gigi Mulţescu!
Toate gândurile dinamoviştilor pleacă acum spre familia celui ce a fost marele Gheorghe Mulţescu.
Nea Gigi a fost alături de Dinamo atât atunci când câştiga campionate, ca jucător (1979-1985), oferindu-ne momente de neuitat pe care le transmitem şi astăzi, din generaţie în generaţie, golul cu Hamburg fiind unul dintre ele, cât şi în vremuri gri şi negre, ca antrenor al echipei noastre.
Nea Gigi n-a ezitat să fie alături de clubul pe care l-a iubit şi a răspuns mereu cu “Prezent” atunci când i-a fost cerut sprijinul, acceptând responsabilitatea postului de antrenor în situaţii extreme, chiar şi pe final de carieră, când starea de sănătate nu mai era favorabilă.
Întreaga suflare dinamovistă îţi mulţumeşte pentru tot ce ai fost şi pentru tot ce ai făcut în această viaţă, Gigi Mulţescu! Veşnic un model de dinamovist şi un exemplu de dinamovism", este comunicatul emis de Dinamo.
"Veste tristă: astăzi ne-a părăsit Gigi Mulţescu, fostul antrenor al Ştiinţei.
Mulţumim pentru toate amintirile de neuitat.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!", au scris cei de la Universitatea Craiova.
”Astăzi ne luăm rămas bun de la Gheorghe Mulţescu, cel care a antrenat Universitatea Cluj în sezonul 2007-2008. El începea mandatul cu un succes răsunător cu 2-1 pe „Ion Moina” împotriva Stelei. Jovanovic din foarfecă şi Goga marcau atunci pentru „studenţi”
Drum lin spre cer, Gheorghe Mulţescu!”, este mesajul transmis de "U" Cluj.
"Rămas bun, Gigi Mulţescu!
Gheorghe Mulţescu, unul dintre numele mari ale fotbalului românesc, ne-a părăsit, astăzi, la vârsta de 72 de ani. Fotbalist important, cu 359 de prezenţe pe prima scenă şi cu trei titluri de campion naţional, Gigi Mulţescu s-a remarcat şi în cariera de antrenor, calitate din care a avut strânse legături cu fotbalul ploieştean.
A avut patru mandate pe banca Petrolului, în sezoanele 2003-2004, 2011-2012, 2014-2015 şi 2018-2019, rămânând în memoria suporterilor „lupilor” pentru rezultatele bune şi pentru jocul spectaculos imprimat echipei noastre. Cu el la cârmă, Petrolul a bifat 697 de minute consecutive fără gol primit, cea mai lungă serie din istoria "găzarilor" (2014/2015).
Odihneşte-te în pace, Gigi Mulţescu! Condoleanţe familiei îndoliate!", au postat cei de la Petrolul Ploieşti.
"Veste tristă pentru fotbalul românesc. În această dimineaţă, Gigi Mulţescu a încetat din viaţă, la vârsta de 72 ani.
La UTA a activat în sezonul 1988-1989 în calitate de jucător-antrenor. A evoluat în 18 meciuri pentru „Bătrâna Doamnă,” timp în care a marcat 10 goluri în stagiunea respectivă de Divizia B.
Drum lin, în pace, Gigi Mulţescu!", au transmis cei de la UTA Arad.
"Un om care a dat TOTUL pentru fotbal! Odihnă veşnică, Gheorghe Mulţescu!
Condoleanţe familiei!", au scris şi cei de la Hermannstadt.
"Gigi Mulţescu, fost antrenor la Rapid, va rămâne în amintirea tuturor pentru pasiunea, devotamentul şi iubirea fără margini cu care a tratat fotbalul.
Condoleanţe familiei şi celor apropiaţi!", au scris cei de la Rapid.
"Clubul CFR 1907 Cluj îşi exprimă regretul şi profunda tristeţe pentru trecerea la cele veşnice a antrenorului Gheorghe Mulţescu!
În această seară, înaintea meciului cu FCSB, vom ţine un moment de reculegere în memoria sa!
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanţe familiei îndurerate!", este comunicatul emis de CFR Cluj.
Gigi Mulţescu era internat la Spitalul Floreasca, după ce a suferit o pneumonie. Legendarul sportiv avea şi Alzheimer.