Ofertat de mai multe echipe din Superligă, Gicu Grozav a luat decizia de a rămâne la Ploieşti.
Grozav a semnat un angajament pe doi ani, iar anunţul a fost făcut pe reţelele de socializare ale Petrolului.
Citește și
Cotat la 500.000 de euro pe Transfermarkt, Gicu Grozav a marcat 9 goluri la Petrolul în sezonul recent încheiat. Înainte să ajungă la Ploieşti, Grozav a mai evoluat la Unirea Alba Iulia, Standard Liege, Universitatea Cluj, Terek Grozny, Dinamo, Karabukspor, Bursaspor, Kisvarda, Diosgyor şi MTK Budapesta.
Anterior, fotbalistul cu 5 goluri şi 31 de selecţii în naţionala României a mai jucat la Petrolul în perioada 2012-2013.
De serviciile lui Grozav s-au mai interesat Rapid, Dinamo şi Universitatea Craiova.