România va întâlni, astăzi, de la ora 19:00, reprezentativa Ţărilor de Jos. Duelul din optimile Campionatului European va putea fi urmărit, în format live text, pe site-ul PrimaSport.ro.
- Suporterii pot urmări toate meciurile turneului final Euro 2024, în direct, în Parcul Titan, pe Insula Euro! În fiecare seară, un DJ va întreţine atmosfera pe insulă. Pe 2 iulie, la ora 21:00, dupa meciul Romania-Olanda, va concerta Cabron. Evenimentul este susţinut de Betano si Hidroelectrica.
Deşi este evident faptul că toţi românii sunt trup şi suflet alături de naţionala pregătită de Edi Iordănescu, selecţionata noastră va avea şi un fan olandez la meciul de astăzi.
Citește și
Janneke Vos este o jurnalistă olandeză stabilită în Târgu Mureş, fiind o persoană cunoscută în ţara natală. Vos a lucrat ca prezentatoare la RTV Noord, iar acum a oferit un interviu pentru publicaţia olandeză, în care a dezvăluit că speră ca România să se califice.
"Oamenii de aici îmi zic că n-avem cum să pierdem. Dar eu cred, şi trebuie să mă iertaţi, că olandezii au obiceiul să debordeze de încredere în sine. Iar românii au un fel de neîncredere: 'oricum nu putem să-i batem, nu suntem destul de buni'. Deci, în secret, sper că România va câştiga de data asta.
Românii sunt critici cu ei înşişi. În general se gândesc că nu atacă cel mai bine, dar defensiv se descurcă. Ne spun Maşinăria Portocalie, ceea ce sună foarte impresionant. Iar ei vor să fie Zidul Galben, să joace defensiv şi să se asigure că Maşinăria Portocalie n-are pe unde să treacă", a declarat Vos pentru RTV Noord.