Fotbalistul echipei FC Voluntari, Mihai Popa, nu se va alătura lotului under 21 al României pentru acţiunea din această lună, astfel că în locul său a fost convocat Szilárd Gyenge (AFK Csikszereda), informează frf.ro.
Naţionala U21 a României continuă pregătirea pentru turneul final din 2023, găzduit de România şi Georgia. Calificată deja la EURO 2023 din postura de ţară gazdă, România U21 dispută meciuri amicale pe perioada preliminariilor. În luna septembrie, tricolorii Under 21 se vor muta la Cluj-Napoca, unde vor disputa două jocuri amicale:
23 septembrie: România U21 – Spania U21, ora 18:00, Cluj Arena
27 septembrie: România U21 – Ţările de Jos U21, ora 18:00, Cluj Arena