România U21 s-a calificat la Campionatul European din 2025. Reprezentativa pregătită de Daniel Pancu a învins naţionala de tineret a Elveţiei, scor 3-1.
Citește și
Pentru Daniel Pancu situaţia nu e tocmai plăcută. Selecţionerul a fost eliminat după un moment extrem de tensionat. Acesta a intrat pe teren şi a fost pe punctul să îl lovească pe arbitru.
A scăpat uşor!
În cadrul unei şedinţe a FRF, oficialii au decis să îi aplice o amendă. Daniel Pancu a declarat că regretă profund ce s-a petrecut la partida cu Elveţia.
”Voi fi amendat. (n.r. se pune problema unei înlocuiri?) Nu cred, vă daţi seama că ştiam dacă se punea problema aşa şi cred că deja s-ar fi făcut asta. Decizia UEFA cred că va veni săptămâna viitoare. Astăzi (n.r. 23 octombrie) am prezentat raportul despre fotbalul pe care l-am jucat.
O să regret acea decizie toată viaţa (n.r. ieşirea nervoasă), dar orice antrenor a trecut prin asta, mai ales la început. Important este să nu se mai repete niciodată. O să fiu altfel pe viitor, cu siguranţă”, a spus Pancu, pentru cei de la Sport pe Surse.
Daniel Pancu ar putea primi o suspendare destul de dură şi va rata mai mult ca sigur primele două meciuri de la EURO 2025.