Meciul dintre liderul Union Saint-Gilloise şi Beerschot, ultima clasată, din etapa a XXXIV-a a campionatului Belgiei, ultima a sezonului regulat, a fost oprit definitiv, în minutul 84, din cauza incidentelor provocate de suporterii oaspeţilor, informează lequipe.fr.
În finalul partidei, suporterii echipei Beerschot, care a retrogradat în liga secundă, au aruncat cu torţe şi fumigene pe teren, iar unii dintre ei chiar au intrat pe suprafaţa de joc, cu scopul de a merge în sectorul ocupat de fanii echipei gazdă.
Poliţia a intervenit pentru evacuarea suporterilor de pe teren, dar arbitrul partidei a considerat că securitatea jucătorilor nu mai este asigurată şi a decis ca jocul să nu fie reluat.
Incidentele vor fi analizate, luni, de liga belgiană, fiind posibil ca Union Saint-Gilloise să primească victoria la masa verde.
Pro League are un lider surprinzător în acest an, pe Union Saint-Gilloise. Este pentru prima dată în fotbalul belgian când o nou-promovată conduce în clasament după sezonul regulat.
Union SG a acumulat 75 de puncte, în timp ce a doua clasată, Club Brugge, are 72 de puncte. În play-off-ul pentru titlu au mai obţinut calificarea Anderlecht, 64 de puncte, şi Antwerp, 63 de puncte.
Citește și