Daniel Bîrligea este într-o formă excelentă la FCSB, iar un fost mare atacant român îi vede un viitor strălucit.
Citește și
- PrimaPlay te trimite la o finală UEFA! Abonează-te pe 6 sau 12 luni şi eşti automat înscris în tragerea la sorţi! Alege abonamentul pe 12 luni şi primeşti 3 luni BONUS! Mai multe detalii găsiţi pe acest link.
Bîrligea a reuşit 11 goluri în 19 partide jucate în tricoul FCSB-ului şi este, alături de Olaru, unul dintre cei mai importanţi jucători ai „roş-albaştrilor”.
Rodion Cămătaru a lăudat prestaţiile oferite de atacantul FCSB-ului şi a spus în ce campionate mari l-ar vedea pentru un transfer în viitor.
„Am văzut că în ultima perioadă multă lume îl compară pe Bîrligea cu stilul meu de joc. Am primit referinţe pe tema asta. Ce pot spune? Nu ştiu dacă are ceva din stilul meu de joc, dar e un atacant foarte bun.
Urcă de la meci la meci şi are toate şansele să devină un atacant veritabil, acel număr 9 pe care-l tot căutăm în fotbalul românesc. S-a văzut clar că a făcut cea mai bună alegere când a venit la FCSB, este o echipă care i se potriveşte mănuşă şi se simte în largul lui.
Din punctul meu de vedere, are şanse să evolueze în străinătate la echipe importante, iar campionatul în care l-aş vedea ar trebui să fie unul al spectacolului fotbalistic oferit pentru public, un campionat în care să se joace deschis, pe spaţii mari.
Mă refer la Anglia, Germania, în niciun caz în Spania, unde jocul este strâns”, a declarat Rodion Cămătaru, conform Orange Sport.