Sebastian Mailat evoluează la Suwon Bluewings, în Coreea de Sud, dar contractul fotbalistului român va expira pe 31 decembrie. În acest context, mai multe cluburi din Superligă au pus deja ochii pe atacantul lateral.
Citește și
Sebastian Mailat a ajuns în Coreea de Sud, la Suwon Bluewings, în această vară. Din 28 iulie şi până acum, atacantul lateral a bifat 10 meciuri, a marcat de două ori şi a oferit o pasă decisivă.
Aventura fotbalistului român în Coreea de Sud este prima în afara României, după ce anterior evoluase la Poli Timişoara, CFR Cluj, Gaz Metan Mediaş, Universitatea Cluj, Voluntari şi Botoşani.
Sebastian Mailat a trecut prin cea mai bună perioadă a carierei la FC Botoşani, unde, în sezonul 2022/2023, a reuşit să marcheze nu mai puţin de 17 goluri.
Totuşi, în următoarea stagiune a evoluat foarte puţin, bifând patru goluri în 9 meciuri, iar după două partide disputate în iulie şi-a făcut bagajele şi a plecat în Coreea de Sud.
Sebastian Mailat s-a decis! Fotbalistul este aşteptat să semneze
U" Cluj, Dinamo, Sepsi şi FC Botoşani îl au în vizor pe Sebastian Mailat. Se pare că fotbalistul român a revenit deja în ţară şi o decizie va lua undeva la începutul lunii ianuarie. Oricum, Mailat nu poate semna un nou angajament înainte de 1 ianuarie, având în vedere că abia pe 31 decembrie îi va expira contractul la divizonara secundă din Coreea de Sud.
Se pare că jucătorul ar fi luat decizia finală. Conform GSP, Sebastian Mailat a ales să semneze cu Sepsi, echipă alături de care se va bate pentru un loc de play-off şi ulterior, pentru cupele europene.
Laszlo Dioszegi a fost unul dintre pionii principali ai negocierilor purtate în ultimele două zile de cele 2 părţi, fotblistul fiind convins de patron şi de proiectul serios pe care acesta îl are la clubul covăsnean.
Jucătorul cotat de site-ul de specialitate Transfermarkt la 450.000 de euro va semna un contract pe doi an şi jumătate cu Sepsi, mai notează sursa menţionată anterior.