Zlatan Ibrahimovic este pe final de carieră. La 39 de ani, suedezul începe să fie măcinat din ce în ce mai des de accidentări, având probleme de sănătate în ultima perioadă, destul de periodice şi destul de importante. Nu mai e mult până când se va retrage, astfel că se pregăteşte de viitorul său, care se leagă tot de fotbal.
Recent, impresarul lui Ibrahimovic, Mino Raiola, a declarat că suedezul vrea să se impună pe o funcţie de conducere, următoarea ocupaţie pe care o va avea fiind cea de preşedinte de club.
Citește și
”Vorbim despre viitorul lui în fiecare an. Este ca un bilet la ordin care expiră la fiecare 12 luni. Sunt sigur că în ziua în care nu se va mai simţi vioara întâi în orchestră, va spune ‘Am terminat’ şi va deveni preşedinte”, a declarat Mino Raiola, în presa internaţională.
În acest sezon de exemplu, Ibrahimovic a jucat doar un meci, 30 de minute, într-o partidă disputată de AC Milan în Serie A. Stagiunea trecută a evoluat în 27 de partide, a marcat de 17 ori şi a oferit trei pase decisive.
Acum, suedezul e cotat de transfermarkt.com la 4 milioane de euro.