Parma, cu Dennis Man titular şi Valentin Mihăilă rezervă, a fost învinsă în deplasare, scor 5-0, de echipa AS Roma, în etapa a XVII-a a campionatului Italiei.
Citește și
Golurile au fost marcate de Dybala (8 - penalty), 51, Saelemakers (13), Paredes (74 - penalty) şi Dovbik (83).
Dennis Man a fost integralist la Parma, în timp ce Vakentin Mihăilă a intrat pe teren în minutul 70. Dennis Man a fost invizibil în această partidă şi nu a reuşit să contribuie cu nimic la acţiunile ofensive ale echipei sale, fiind notat de cei de la Parma Live cu nota 4, cel mai mic calificativ din lotul Parmei.
La finalul meciului, internaţionalul român s-a arătat extrem de dezamăgit de evoluţia echipei şi a punctat ce nu a funcţionat în duelul de la Roma.
"După părerea mea, azi am făcut un meci groaznic. Ne-am creat multe ocazii, dar nu am reuşit să înscriem. Ştiam că întâlnim o echipă puternică, cu jucători de calitate, dar astăzi totul a mers prost.
(n.r. Ce a mers rău?) Astăzi cred că am fi putut să ne descurcăm mai bine. Ne-am chinuit puţin, dar avem încă un meci în faţă. Trebuie să continuăm să muncim.
Ar fi trebuit să jucăm mai bine când aveam mingea, dar din păcate nu am reuşit. Când vii să joci aici şi nu poţi păstra mingea, să ai ocazii, este dificil să câştigi meciul. Ce să mai spun?", a declarat Dennis Man la finalul meciului, potrivit Parma Live.