Florin Andone (31 de ani) a devenit liber de contract. Atacantul s-a despărţit de Eldense, formaţie ce a terminat pe locul 16 în liga a doua din Spania.
Deşi apăruseră tot mai multe zvonuri despre o posibilă mutare la Dinamo, se pare că atacantul şi-a găsit echipă.
Citește și
Este vorba despre Cordoba, formaţie la care a fost în cea mai bună formă, în urmă cu 10 ani. În urmă cu mai multe săptămâni, atacantul a declarat că se va întoarce la Cordoba, dar cu o condiţie: echipa să promoveze în Segunda Division.
Duminică seară, Cordoba a jucat returul cu Barcelona B. După ce în tur a fost 1-1, Cordoba s-a impus cu 2-1 şi a promovat, iar Andone ar urma să se întoarcă la formaţia spaniolă.
Florin Andone a mai îmbrăcat tricoul alb-verzilor în perioada 2014-2016, atunci când a fost vândut pentru 5,7 milioane de euro la Deporvio La Corunia.
În cele 58 de meciuri jucate pentru Cordoba, a marcat de 27 de ori şi a oferit 8 pase decisive.
Andone este evaluat în prezent la 700.000 de euro de Transfermarkt. Cota i-a scăzut enorm în ultimii ani. În vara lui 2018 era evaluat la 6 milioane de euro
25 de selecţii şi 2 goluri a bifat atacantul în tricoul naţionalei României.