Marius Şumudică este aşteptat să semneze astăzi contractul cu FCSB, după ce s-a înţeles cu Gigi Becali. Antrenorul nu se va implica în strategia de transferuri din vară. FCSB vrea să-i aducă pe Alexandru Creţu, Florin Ştefan şi Constantin Budescu, aşa cum a anunţat Becali la emisiunea 'Look Sport LIVE' de la Look Sport+.
Citește și
Marius Şumudică (50 de ani) este liber de contract, după despărţirea de echipa turcă Rizespor.
Şumudică vine să câştige trofee la FCSB, care n-a mai cucerit titlul în Liga 1 din 2015. Pentru al patrulea sezon la rând, CFR Cluj este campioana României.
Alexandru Creţu (29 de ani), mijlocaş defensiv, mai are contract până în vară cu echipa slovenă Maribor. Are 4 selecţii la naţionala României.
Florin Ştefan (25 de ani), fundaş stânga, este liber de contract după despărţirea de Sepsi Sfântu Gheorghe. Cotat de Transfermarkt la 1 milion de euro, are o selecţie la echipa naţională.
Constantin Budescu (32 de ani) joacă la echipa saudită Damac. Mijlocaşul ofensiv a mai evoluat pentru FCSB în sezonul 2017-2018.
“Au murit fotbaliştii din lumea asta? Pe Creţu şi pe Ştefan vreau să-i iau, vedem astăzi. De unde să ştiu acum? Nu pot să-i iau pe loc, cu macaraua. Mi-a zis Şumudică să aduc ce jucători vreau eu. El vrea 4-5 jucători, dar a zis că doar îi antrenează. Mi-a spus că ştie lotul şi că, indiferent ce jucători sunt, el trebuie să-i facă să joace.
Nu ştiu cu Budescu, e binevenit oricând. Dar n-am vorbit cu el... are omul echipă acolo, de ce să se întoarcă? E posibil să vină în vară, să ne ajute, dacă vrea. El aşa a zis. Dacă mai rămâne un an la arabi, să le ia banii, asta e. Budescu e prietenul meu”, a spus Gigi Becali, în cadrul emisiunii ‘Look Sport LIVE’ de la Look Sport+.