Interviu realizat de Robert Popa
Universitatea Cluj şi Universitatea Craiova au terminat indecis, scor 1-1, meciul de la Mediaş, disputat duminică, în a doua etapă a Superligii. Ambele echipe au câte două puncte în clasament.
Citește și
În tribune s-a aflat şi Raul Rusescu, care a stat alături de ardeleni. Gabriel Giurgiu, directorul sportiv al lui ”U” Cluj a vorbit pentru Prima Sport despre speculaţiile cu privire la transferul atacantului la gruparea nou-promovată.
Giurgiu dezminte că Rusescu va evolua sub comanda lui Erik Lincar şi a explicat că fotbalistul a fost în vestiar pentru a-şi saluta foştii colegi.
”A venit la meci şi până la vestiare să salute foştii colegi. Nu s-a discutat nimic despre ce va fi sau dacă există o posibilitate de aşa ceva.
(n.r. dacă se vor mai face transferuri în perioada următoare) Avem în vedere şi încă căutăm jucători, dar din punctul acesta de vedere nu am discutat nimic. Trebuie să continuăm pe această linie şi luăm fiecare meci în parte, trebuie să fim încrezători în puterile noastre şi consider că putem să ne batem de la egal la egal cu orice echipă din Superliga.
Asta ne şi dorim! Să avem un an fără emoţii, deznodământul este doar pe teren şi să avem la fiecare meci atitudinea din meciurile trecute”, a dezvălui Giurgiu, pentru Prima Sport.
Stagiunea trecută, Rusescu a evoluat la FC Lamezia Terme, în liga a patra din Italia.
6 goluri şi 2 pase decisive în 30 de prezenţe a reuşit Raul Rusescu în Superliga pentru Academica Clinceni în sezonul 2020-2021.
21 de goluri a marcat Raul Rusescu pentru FCSB în sezonul 2012-2013, cel mai bun din cariera sa.
- 100.000 de euro este cota lui Rusescu, conform Transfermarkt