Se spune că binele învinge. Este o convingere a noastră, a tuturor, după care ne guvernăm viaţa. Poate că ne place să trăim cu această idee, pentru a scăpa de frică şi a privi viitorul cu mai mult curaj. Ne bazăm pe faptul că binele este mai puternic decât răul, idee pe care se axează toate religiile lumii. Şi când ne îndoim de asta, obsevăm în jurul nostru exemple care ne liniştesc şi ne dau încredere.
Un astfel de exemplu este Ioan Ovidiu Sabău. Cine l-ar putea bănui că nu a căutat mereu să facă bine? A driblat scandalurile din fotbalul românesc, cu eleganţa cu care îşi dribla adversarii la Feyenoord sau la Brescia. Şi-a pus principiile pe primul loc şi a “dispărut” din fotbal când nu se mai regăsea în peisajul sumbru în care se scufunda acest sport în urmă cu câţiva ani.
Citește și
Punctul maxim al nedreptăţii
Ciudat este că Sabău a dat de “rău” când a căutat “binele”. E un paradox, dar i s-a întâmplat. Au fost vremuri când Sabău era înjurat frecvent, tocmai de galeria Universităţii Cluj! “Îi înţeleg, nu-i judec”, spunea în 2010, după un astfel de episod, când fusese adversarul clujenilor, cu FCM Târgu Mureş. Nu era nimic de înţeles, dar Sabău prefera să rămână elegant.
Au fost momente când acesta evita să fie spectator la meciurile lui “U” Cluj, pentru a nu fi jignit de vreun suporter mai guraliv şi cu memorie scurtă. Sau când o făcea, se aşeza într-un colţ al tribunei, pentru a fi mai greu de reperat. Era greu să înţeleg atunci de ce un om care a făcut bine este recompensat cu rău. Cum se putea ca tocmai Sabău să fie înjurat pe stadionul Universităţii Cluj? Simbolul acestei formaţii. Cel mai bun produs al echipei. Omul care a renunţat la contractul cu Rapid pentru a salva “Şepcile Roşii” de la desfiinţare. Tocmai el să fie apostrofat şi tocmai “în casa” lui? Totul părea fără sens şi extrem de nedrept. Eroarea în care se aflau suporterii îşi avea originea în două momente în care Sabău a căutat să facă bine, dar a fost recompensat cu multă ură şi cu răutate.
Primul episod: promovarea CFR-ului în prima ligă. Sabău era antrenor la Gaz Metan şi în ultima etapă juca cu Jiul, care ar fi promovat, în cazul unei victorii. Nu a fost aşa şi CFR-ul a fost beneficiară. “Nu am dat meciul Jiului, atunci. Adică am jucat pe teren. Au intrat bodyguarzii peste mine în vestiar. Bine, nu s-a pus problema să mă lovească, dar vă daţi seama ce atmosferă am trăit acolo, la Petroşani, până am plecat”, şi-a amintit Sabău episodul din 2004, în emisiunea Meciul Vieţii, de la Prima Sport.
Al doilea episod: meciul de retragere. În 2007, “Generaţia de Aur” a jucat în Gruia. “U” Cluj nu avea atunci un stadion modern, iar Sabău a fost convins să-şi facă meciul de retragere pe terenul CFR-ului, de dragul fostului antrenor. “M-a sunat soţia domnului Uifăleanu. Urmau să fie daţi afară din casă. Aşa că am acceptat, cu această condiţie, ca banii să meargă spre primul meu antrenor, Alexa Uifăleanu”, mi-a povestit Sabău, în aceeaşi emisiune.
Instaurarea normalităţii
Acestea au fost marile “greşeli” ale lui Sabău, care i-au atras injuriile unor “suporteri” ai Universităţii. În gândirea precară a unora dintre ei, aceste acţiuni erau acte de trădare.
Dar după ani şi ani de nedreptate, binele a câştigat. Ioan Ovidiu Sabău este pe locul 2, cu Universitatea Cluj şi savurează un moment ce ar putea fi istoric pentru echipa sa. Echipa pe care a iubit-o mereu. Chiar şi atunci când ai lui l-au judecat greşit. Succesul lui Sabău este succesul normalităţii şi al corectitudinii. În final, binele învinge.
