Ultima oră
Valentin Mihăilă şi Dennis Man, puşi la zid deşi au oferit câte o pasă decisivă Valentin Mihăilă şi Dennis Man, puşi la zid deşi au oferit câte o pasă decisivă
Un număr de 68 de echipaje vor lua startul TESS Rally Braşov - Ediţia 53 Un număr de 68 de echipaje vor lua startul TESS Rally Braşov - Ediţia 53
VIDEO | Rapid - ”U” Cluj, în direct la Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro. „Sepcile Roşii” au deschis scorul, în urma unei faze superbe VIDEO | Rapid - ”U” Cluj, în direct la Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro. „Sepcile Roşii” au deschis scorul, în urma unei faze superbe
Ons Jabeur a anunţat că nu va mai evolua în acest sezon Ons Jabeur a anunţat că nu va mai evolua în acest sezon
A fost anunţată echipa României pentru turneul final BJK Cup! Cele cinci sportive alese de Horia Tecău A fost anunţată echipa României pentru turneul final BJK Cup! Cele cinci sportive alese de Horia Tecău
Louis Munteanu a spus că e mai inteligent decât fundaşii de la FCSB! Replica lui Dawa Louis Munteanu a spus că e mai inteligent decât fundaşii de la FCSB! Replica lui Dawa

Editorial Tudor Moisa | "Să moară şi capra vecinului"

Editoriale Publicat pe 22 aug 2024
mail-share icon Email

//i0.1616.ro/media/581/3142/38117/21709620/1/fc-corvinul-hunedoara-hnk-rijeka-europa-league-al-doilea-tur-preliminar-25-07-2024-2.jpg

Astăzi, Federaţia Română de Fotbal a decis revocarea dreptului de promovare primit de Corvinul Hunedoara. Decizia a venit după ce patru cluburi "fără obraz" au contestat decizia iniţială luată de FRF.

În comunicatul emis astăzi este precizat inclusiv faptul că: "actele prezentate de club sunt suficiente pentru a permite modificarea formei juridice". În concluzie, Corvinul a primit în mod legal dreptul de promovare, dar pentru că nu există timp suficient pentru ca apelul formulat de FC Argeş, FC Voluntari, FCU Craiova şi Csikszereda să fie soluţionat, decizia iniţială a fost revocată.

În vreme ce la Hunedoara lucrurile sunt făcute în mod profesionist, iar clubul a reprezentat cu onoare fotbalul românesc în competiţiile europene, patru entităţi, care mai mult s-au făcut de râs prin amatorismul arătat în ultimii ani, au decis să îşi bată joc de Corvinul. Interesul personal al cluburilor mai sus numite a primat în faţă binelui fotbalului românesc. În loc să arate pe teren că merită promovarea în Superligă, conştienţi fiind de forţa trupei lui Maxim, aceştia au eliminat din lupta pentru accederea în primul eşalon o formaţie care merită doar laude.

"Să moară şi capra vecinului"

Haideţi să luăm rând pe rând cele patru cluburi. Prima este FC Argeş, o echipă care, de pe vremea lui Nicolae Dobrin, nu mai înseamnă absolut nimic în fotbalul românesc. Mai mult decât atât, cu o finanţatare importantă în spate, formaţia piteşteană a fost obliterată de Dinamo, în urmă cu două sezoane, în play-off-ul de retrogradare /  promovare. După ce a ajuns în Liga 2, FC Argeş nu a prins nici măcar play-off-ul. În loc să se axeze pe meritul sportiv, piteştenii sunt acum împăcaţi că au scăpat de Corvinul în lupta pentru promvoare (în cazul în care se va produce "minunea" şi FC Argeş va intra în play-off).

Al doilea club este FC Voluntari. Formaţia ilfoveană, susţinută puternic de administraţia locală, a retrogradat, la finalul sezonului precedent. Deşi FC Voluntari a avut o participare recentă în play-off-ul Superligii, "profesionalismul" a produs căderea formaţiei din "lac în puţ". Primul meci pe care Corvinul îl va disputa în noul sezon al ligii secunde va fi chiar împotriva echipei din Ilfov. Partida va fi prilejul perfect pentru FC Voluntari să demonstreze că este mai merituoasă decât Corvinul să joace în Superligă.

Astfel, ajungem la FCU Craiova, clubul condus de Adrian Mititelu. În urmă cu mai multe luni am scris un editorial intitulat "Adrian Mititelu TREBUIE să retrogradeze". La clubul din Bănie este un haos pe care nu îl întâlneşti nici la nivel de judeţ. Dacă toate cluburile din România ar fi patronate de un Adrian Mititelu, atunci fotbalul românesc ar muri, fără doar şi poate. Efectiv, cel puţin pe mine mă depăşeşte modul de gândire al finanţatorului. Corvinul Hunedoara şi FCU Craiova sunt la poli opuşi când vine vorba de management, dar iată că, astăzi, amatorismul a învins profesionalismul. Îi urez succes lui Adrian Mititelu în lupta "acerbă" pentru promovare. Cu formaţia hunedoreană ieşită din schemă, sunt şanse mari ca circul să revină în Superligă.

A patra formaţie care a contestat dreptul de promovare este Csikszereda, susţinută indirect de Guvernul maghiar. În opinia mea, clubul din Miercurea Ciuc nu ar trebui nici măcar să viseze la dreptul de promvoare. Echipele din Superligă nu pot fi finanţate de Guvernul României şi de Ministere, dar pentru că vorbim de o entiate străină, Csikszereda se bucură de "luxul" dreptului de promovare. Faptul că o formaţie poate fi susţinută de un alt guvern, iar echipele din primul eşalon românesc nu pot primi ajutor financiar din partea conducerii României, Csikszereda ar trebui, cel puţin în teorie, să defileze, din punct de vedere sportiv. Oricum, "copilul" lui Viktor Orban are acum un impediment în minus în lupta pentru promovare.

În concluzie, chiar dacă gestul la care au recurs cele patru cluburi este unul legal, acesta nu ajută cu ABSOLUT NIMIC fotbalul românesc. Înainte să se uite în curtea altora, FC Argeş, FC Voluntari, FCU Craiova şi Csikszereda ar trebui să se uite în propria ogradă. Astăzi nu este vorba de ilegalitate, este vorba de obraz. Dacă meritaţi să promovaţi, atunci dovediţi-o pe teren, nu în apeluri şi pe la Comisii. Totodată, vreau să felicit cluburile care nu au recurs la acest joc murdar şi au luat decizia de a nu contesta dreptul de promovare obţinut în mod legal şi indubitabil de o formaţie care a reprezentat cum se cuvine fotbalul românesc.

mail-share icon Email
viewscnt

Editoriale

Ultimele articole Toate articolele