Ultima oră
VIDEO | Betis Sevilla – Rayo Vallecano 1-1. Andrei Raţiu a fost integralist la oaspeţi VIDEO | Betis Sevilla – Rayo Vallecano 1-1. Andrei Raţiu a fost integralist la oaspeţi
Sfârşit de an dezastruos pentru o echipă cu pretenţii din Superliga! Clubul a intrat în atenţia FRF şi poate fi depunctat Sfârşit de an dezastruos pentru o echipă cu pretenţii din Superliga! Clubul a intrat în atenţia FRF şi poate fi depunctat
VIDEO | Monza – Juventus Torino 1-2. ”Bătrâna Doamnă” iese din seria nefastă VIDEO | Monza – Juventus Torino 1-2. ”Bătrâna Doamnă” iese din seria nefastă
Zeljko Kopic a făcut anunţul sfârşitului de an! Transferurile pentru titlu pregătite de Dinamo: „În toate compartimentele” Zeljko Kopic a făcut anunţul sfârşitului de an! Transferurile pentru titlu pregătite de Dinamo: „În toate compartimentele”
Christopher Braun a explicat momentele pline de tensiune din derby. ”În opinia mea, nu a fost vorba despre un cartonaş roşu” Christopher Braun a explicat momentele pline de tensiune din derby. ”În opinia mea, nu a fost vorba despre un cartonaş roşu”
VIDEO | Dennis Politic şi-a anunţat obiectivul pentru 2025. ”Să ne batem acolo” VIDEO | Dennis Politic şi-a anunţat obiectivul pentru 2025. ”Să ne batem acolo”

EDITORIAL | Prinţul muncii

Editoriale Publicat de Aszalos Cristian pe 15 dec 2018
mail-share icon Email

Pe la mijlocul anilor 2000, unii îl făceau pe Cristea prinţ doar pentru că nu există deosebiri mari între Andrei şi Adrian. Din grabă, din neatenţie. În schimb, între cei doi oameni şi fotbalişti se cască o distanţă ca de la cer la pământ.

„Prinţul” s-a retras înainte de a-şi şlefui talentul, iar celălalt Cristea, la 34 de ani, tocmai a bifat golul cu numărul 100 în Liga 1. Doar 39 de fotbalişti au ajuns la această cifră, ne anunţă Liviu Manolache, statisticianul LPF-ului, ca să ne imaginăm importanţa performanţei sale pe o scară istorică.

Şi dacă tot facem comparaţii extreme, Andrei Cristea mai are ceva particular. O călcătură şi-o alergătură inconfundabile. Unii fotbalişti au nişte mişcări doar ale lor. Cristea, cu paşii săi apăsaţi de moldovean harnic, s-a pus pe strâns meciuri şi goluri ca un gospodar care vrea să se laude de sărbători cu toată agoniseala în faţa celor dragi.

La doar 20 de ani, prin 2005, vârful venit de la Bacău reuşea dubla cu Valencia, în mocirla din Ghencea, şi, astfel, îşi scrijelea numele în oţel pe o victorie monumentală a fotbalului românesc. Prinţul cu mâinile şi picioarele bătătorite de la muncă s-a aflat printre primele victime intrate în vâltoarea declaraţiilor lui Becali. Oferta de 20 de milioane nu a mai venit niciodată.

Andrei Cristea este ultimul golgheter al României pe care l-a dat Dinamo. Se întâmpla în 2010. Înaintea acestei borne, atacantul a marcat într-o altă minune a fotbalului nostru, la Liberec.

Aceste rezultate l-au propulsat în lumi fotbalistice de prestigiu. Unii se amuzau pe seama faptului că erau ligi inferioare, pe când alţii luau doar calea uşoară, spre Orient. În Zweite Bundesliga, şi nu în Kazahstan, a marcat de 6 ori în doar 11 prezenţe pentru Karlsruher, o fostă campionă a Germaniei, unde a făcut cuplu în ofensivă cu celebrul georgian Aleksandre Iashvili.

Plecarea în sudul fierbinte al Italiei a produs alte săgeţi pline cu sarcasm. Dar, şi acolo, Cristea şi-a suflecat mânecile şi a pus umărul la promovarea în Serie B a Salernitanei, clubul care a uimit prin modul emoţionant în care a renăscut, ghidat financiar de Claudio Lotito, patronul lui Lazio.

Într-un final, în Copou i se poate ridica statuie. Trei descălecări, toate încununate cu „boabe” decisive, cu obiective îndeplinite. Ultima ghiulea memorabilă a fost trimisă în poarta FCSB-ului, în victoria care a făcut-o pe CFR campioană.

La 34 de ani, Andrei Cristea continuă să marcheze goluri, să atingă recorduri cu discreţia, seriozitatea şi modestia omului pe care tindem să-l mai uităm, din când în când, pentru că e mereu ocupat cu munca sa, n-are timp de taclale neaoşe. În mocirlă, pe crivăţ sau în briza Mediteranei a fost mereu acelaşi.

Ca un mic burghez care nu s-a născut prinţ cu ţinuturi sau bogăţii. Şi-a procurat singur avutul cu mintea şi cu braţele sale.

Cristian Aszalos

sursa foto: Mediafax

mail-share icon Email
viewscnt

Ultimele Videouri

Editoriale

Ultimele articole Toate articolele