Corvinul primeşte vizita lui FC Voluntari, miercuri, de la 19:00, în cadrul primei semifinale din Cupa României. Partida va fi transmisă în direct la Prima Sport 1 şi online pe PrimaPlay.ro.
Corvinul s-a calificat în semifinalele Cupei României în urma unei victorii categorice pe teren propriu, atunci când hunedorenii au produs surpriza şi eliminat multipla campioană CFR Cluj, scor 4-0.
Citește și
Trupa pregătită de Maxim Florin ocupă locul 3 în Liga 2, fără drept de promovare, dar speră la câştigarea trupei care le-ar asigura un loc în cupele europene.
Bogdan Apostu este impresarul care să ocupă de transferurile formaţiei ce a produs surpriza plăcută a acestui sezon. Acesta consideră disputa cu ilfovenii chiar mai greu decât cel cu CFR.
”Nu este cazul să ne culcăm pe o ureche, aceeaşi echipă a eliminat-o pe FCU la Craiova. Nu sunt de neglijat, până la urmă acolo joacă fotbalişti precum Cascini, Florea, buni pentru Liga 1.
Cred că va fi un meci disputat, poate chiar mai greu decât cel cu CFR Cluj pentru Corvinul. Şi spun asta sincer”, a spus impresarul, pentru Digi Sport.