Simona Halep, locul 18 mondial şi cap de serie numărul 16, a fost învinsă, joi, de sportiva din Kazahstan Elena Rîbakina, locul 23 WTA şi cap de serie 17, în semifinalele turneului de la Wimbledon.
Halep a pierdut confruntarea cu Rîbakina cu scorul de 3-6, 3-6, într-o oră şi 15 minute.
Rîbakina a făcut break o dată în primul set şi de trei ori în al doilea. Halep a reuşit un break, în setul doi. Românca a avut nouă duble greşeli.
Elena Rîbakina o va întâlni în finală pe sportiva tunisiană Ons Jabeur, numărul 2 mondial şi cap de serie 3.
Halep părăseşte turneul cu un premiu de 535.000 de lire sterline.