Genclerbirligi şi Fenerbache au terminat la egalitate, scor 1-1, în prologul rundei cu numărul 31 din Turcia.
La gazde, Bogdan Stancu a fost integralist şi a fost unul din cei mai buni oameni ai partidei. Atacantul a deschis scorul, în minutul 60, după ce s-a desprins excelent din marcajul advers şi a finalizat o lovitură liberă de pe partea dreaptă, care a fost executată de Ozgenc.
Citește și
Fenerbache însă a salvat partida pe final. Golul egalizator a venit în minutul 81, prin Belozoglu, care a trimis în forţă o torpilă de la marginea careului, iar portarul nu a mai avut ce face.
În urma acestui rezultat, Stancu şi Genclerbirligi se află pe locul 12, la doar 3 puncte de primul loc retrogradabil, ocupat de Yeni Malatyaspor. Nici Fenerbache nu o duce foarte bine, fiind pe locul 5, la 2 puncte de ultimul loc de Europa League, ocupat de Galatasaray.