Echipa FC Barcelona a câştigat duminică seara Supercupa Spaniei după ce a dispus de Real Madrid cu scorul de 5-2, în finala de la Jeddah.
Citește și
Catalanii au început meciul în atac şi portarul madrilenilor, Courtois a fost nevoit să întervină la ocaziile lui Yamal, din primul minut, şi Raphinha, în minutul 3. Un minut mai târziu, Vinicius i-a pasat lui Mbappe şi francezul a făcut o cursă de 60 de metri învingându-l pe Szczesny şi deschizând scorul la prima ocazie a Realului.
Raphinha a fost aproape de egalare în minutul 9, pentru ca în minutul 21 Lamine Yamal să înscrie şi să aducă egalarea pe tabelă. Dn acel moment pe teren a existat o singură echipă – FC Barcelona. Catalanii au primit un penalti, pentru un fault al lui Camavinga la Gavi, şi Lewandowski l-a transformat, în minutul 35. Raphinha a dus scorul la 3-1 în minutul 38, iar Balde a închis tabela în prima repriză cu golul său din minutul 45+10, 4-1 pentru Barca.
Partea secundă a început cu o bară pentru madrileni, Rodrygo în minutul 47, însă Raphinha a înscris al cincilea gol al catalanilor şi scorul devenea 5-1. Elevii lui Flick au rămas în zece după intervenţia lui Szczesny la Mbappe, portarul polonez primind cartonaşul roşu în minutul 56, şi Real a redus din diferenţă prin magnificul gol al lui Rodrygo, în minutul 59. Până la final nu s-a mai înscris şi FC Barcelona a cucerit trofeul impunându-se cu 5-2 în finala Supercupei Spaniei, la Jeddah, în Arabia Saudită.
La finalul meciului, Carlo Ancelotti a oferit mai multe declaraţii. Antrenorul italian a încercat să explice ce plan tactic a avut pentru meci şi de ce acesta nu a funcţionat.
”Le-am spus că pot pierde meciuri!”
”A fost o seară proastă, suntem trişti ca toţi fanii noştri. Este o dezamăgire, nu trebuie să ne ascundem, dar acesta este fotbalul. Uneori eşti capabil să câştigi şi alteori trebuie să înveţi din înfrângeri.
Trebuie să privim înainte. Ne-am apărat prost, asta a fost problema noastră, au înscris prea uşor. Le-am spus la pauză să încerce să joace fotbal pentru că în prima repriză nu am jucat fotbal.
Am jucat multe mingi lungi, dar nu asta a fost ideea. Ideea a fost să jucăm şi nu am jucat. Le-am spus că pot pierde meciuri, dar nu în modul în care am jucat noi în prima repriză”, a spus Carlo Ancelotti, citat de Marca.
Este a 15-a Supercupă a Spaniei cucerită de catalani în istorie.