Real Madrid a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat pe teren propriu, cu Villarreal, în etapa a VII-a din La Liga.
Real Madrid a trecut de la 6-1 cu Mallorca la 0-0 cu Villarreal în doar câteva zile. Madrilenii au avut destule probleme cu echipa de lângă Valencia şi numai interveţiile reuşite ale Thibaut Courtois a făcut ca rezultatul să nu fie în favoarea oaspeţilor.
Citește și
După acest al doilea rezultat de egalitate înregistrat în La Liga, Real Madrid se menţine pe primul loc, cu 17 puncte. FC Sevilla este pe locul al doilea, cu 14 puncte, la egalitate cu Atletico Madrid, de pe locul al treilea, însă andaluzii au o restanţă.
Villarreal are opt puncte şi ocupă locul al zecelea.
De asemenea, formaţia FC Sevilla a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Espanol Barcelona, într-un meci din etapa a şaptea a campionatului Spaniei. FC Sevilla a înregistrat până acum în actuala ediţie a LaLiga patru victorii şi două remize.
Golurile au fost marcate de Jordan 13’ şi Mir 87’.
În minutul 66, de la Sevilla a fost eliminat Delaney.
Tot sâmbătă, Valencia a remizat cu Athletic Bilbao, scor 1-1 (goluri Andre 90’+5 / Martinez 69’). În minutul 82, de la gazde a fost eliminat Maxi Gomez.
Meciurile Real Mallorca – Osasuna, FC Barcelona – Levante, Real Sociedad – Elche, Rayo Vallecano – Cadiz şi Betis Sevilla – Getafe se vor disputa duminică, iar confruntarea Celta Vigo – Granada este programată luni.