FC Botoşani a câştigat în deplasare, scor 2-1, în faţa formaţiei Petrolul Ploieşti, în ultimul meci al etapei a şaptea din play-out-ul Superligii. Prahovenii au ratat un penalty prin Hanca.
Oaspeţii au deschis scorul la Ploieşti, Miron marcând în minutul 5, după o greşeală a lui Ţicu. Ploieştenii au restabilit egalitatea după numai şapte minute, prin Irobiso, după o serie de greşeli ale apărării botoşănene.
În minutul 66 gazdele au cerut o lovitură de la 11 metri pentru un fault asupra lui Musi. Arbitrul Florin Andrei nu a acordat iniţial nimic, dar după o analiză VAR care a durat patru minute a revenit şi a dictat penalti pentru Petrolul.
A executat Sergiu Hanca, dar portarul Kukic a apărat şutul mijlocaşului petrolist, iar Sadiku a marcat golul victoriei oaspeţilor în minutul 87. FC Botoşani s-a impus cu 2-1 şi este pe locul 6, cu 24 de puncte, în timp ce Petrolul e pe locul 5, cu 26 de puncte. Până la finalul play-out-ului mai sunt doar două etape.
Citește și
VIDEO | Petrolul - FC Botoşani 1-2 (Irobiso 13 / Miron 5, Sadiku 87), în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro. Echipele de start:
- Petrolul: Zima - Hanca, Papp, Meijers, Ţicu - Seto, Jyry - Musi, Jair, Grozav - Irobiso
- FC Botoşani: Kukic - Petro, Sadiku, Miron, Ţigănaşu - Mitrov, Dican, Ferreira - Florescu, Kaprof, Ofosu
Minutul 90+5: Final de meci! FC Botoşani se impune cu 2-1.
Minutul 87: GOL FC Botoşani! Miron recentrează o minge din lovitură liberă, iar Sadiku deviază de lângă Huja.
Minutul 66: După analiza VAR se dictează penalty, ca urmare a unui contact între Musi şi Ţigănaşu. Hanca execută pe centrul porţii, iar Kukic apără.
Minutul 63: Jyry pătrunde din flanc în careu şi caută colţul scurt. Mingea este uşor deviată şi se duce în bară.
Minutul 62: Florescu reia din afara careului puţin peste poartă.
Minutul 45+3: Pauză! Scorul este 1-1.
Minutul 45: Florescu trage în forţă de pe loc de la 22 de metri. Zima scoate în corner.
Minutul 25: Kukic scoate la şutul lui Grozav din careu. Mingea este respinsă până la Irobiso, care este blocat providenţial.
Minutul 13: GOL Petrolul! Irobiso reia din 3 metri, după ce apărarea adversă nu a putut respinge. Reuşita a fost analizată la VAR.
Minutul 5: GOL FC Botoşani! Miron reia acrobatic din cădere, după o serie de gafe ale petroliştilor în careu.
Minutul 1: A început partida!
-----------------------------
Petrolul vine după înfrângerea din etapa trecută cu FC Heramnnstadt, scor 2-0, şi se află pe poziţia a 11 în play-out-lui. Ploieştenii sunt la patru „lungimi” de primul loc ce duce la baraj şi ar putea avea emoţii în acest final de sezon.
De cealaltă parte, FC Botoşani are mare nevoie de victorie pentru a părăsi zona roşie după foarte mult timp. Moldovenii vin după victoria cu 2-1 în faţa lui Dinamo din runda trecută şi au avut un play-out excelent până acum, cu trei victorii, un egal şi două înfrângeri.
Ultima întâlnire dintre cele două formaţii s-a încheiat cu victoria 2-1 a Petrolului.