Un moment foarte urât s-a petrecut la finalul meciului Petrolul Ploieşti - FCSB 0-2, când jucătorii vicecampioanei au mers la fanii din Peluza Nord pentru a sărbători victoria. O petardă aruncată din zona fanilor ploieşteni a explodat lângă Billel Omrani, iar atacantul în vârstă de 29 de ani a tras o sperietură groaznică şi a avut nevoie de intervenţia staff-ului medical al celor de la FCSB.
În momentul în care Omrani şi colegii lui au mers spre sectorul rezervat fanilor oaspeţi pentru a se bucura împreună cu aceştia, o petardă aruncată dinspre fanii Petrolului aflaţi în apropiere a aterizat chiar lângă Billel Omrani. Vârful francez, autor al pasei de gol la reuşita de 1-0 a lui Dawa, s-a întins imediat pe gazon, ducând mâna la ureche, semn că explozia din apropierea lui l-a afectat în mod direct.
Citește și
Imediat, oamenii din staff-ul medical al celor de la FCSB, dar şi unii dintre colegi au încercat să-l ajute pe Omrani, care a avut nevoie de câteva zeci de secunde pentru a trece peste moment. După ce s-a dezmeticit, fostul campion al României a avut o reacţie nervoasă la adresa ultraşilor ploieşteni şi a aruncat cu ghetele spre aceştia înainte să plece, alături de coechipieri, spre zona vestiarelor. După incident, ghetele lui Omrani au fost recuperate chiar de către MM Stoica, aflat şi el în zonă pentru a sărbători alături de fanii din Peluza Nord.