Ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a anunţat schimbări majore în sportul românesc, pentru a renunţa la sistemul rusesc, învechit. În plus, Novak pregăteşte un audit la nivelul direcţiilor judeţene, al cluburilor sportive şi federaţiilor.
La 100 de zile de la preluarea mandatului său, Eduard Novak a precizat că instituţia pe care o conduce îşi doreşte, prin implementarea strategiei naţionale a sportului, ca România să revină între primele 10 naţiuni ale lumii în ceea ce priveşte obţinerea medaliilor olimpice.
Citește și
Ministerul Tineretului şi Sportului va începe un program de evaluare a tuturor antrenorilor, după modelul profesorilor şi medicilor.
"Sistemul nostru sportiv este unul rusesc, care a funcţionat foarte bine până în 1990, acest sistem fiind preluat de tot blocul socialist. Cumva mentalităţile şi structura sunt aceleaşi. În 2007, când a fost aprobată strategia, nivelul sportului de masă în Ungaria era foarte jos, acum au ajuns la 30%. Asta ne dorim şi noi, nu vrem să inventăm o roată, e ceva inventat. Trebuie să legăm lanţul acesta, astfel încât de sus, de la medalii olimpice, şi până jos, la copii, toată lumea să aibă posibilitatea de a face sport.
În urma analizei pe care am făcut-o, obiectivul nostru principal este strategia naţională a sportului, care va avea trei obiective foarte clare. Ne dorim ca în 2032, România să revină în top 10 mondial la Jocurile Olimpice şi Paralimpice, creşterea procentului populaţiei care face sport să crească la 30% de la 5% şi copiii să facă sport zilnic.
Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le facem este evaluarea antrenorilor pe modelul profesorilor şi medicilor. Ei sunt cei care formează sportivi, nu doar organizează disciplina, şi petrec cel mai mult timp alături de sportivi. În prezent, în România, un proaspăt absolvent are posibilitatea să antreneze un lot naţional, şi de aceea, începând din această săptămână, antrenorii vor primi obiective clare. În acest an ne dorim să clarificăm cele patru trepte de clasificare a antrenorilor, vor avea un număr minim de sportivi pentru că avem nevoie de sportivi bine pregătiţi.
Una dintre măsurile luate pentru a avea o imagine clară asupra sportului românesc a fost demararea unor verificări la nivelul direcţiilor judeţene, cluburilor sportive şi federaţiilor neolimpice. În 2021 vom analiza fiecare instituţie în parte, vorbim despre un audit cum nu s-a mai făcut până acum în sportul românesc şi de care avem nevoie. Trebuie să avem încredere că banii sunt gestionaţi aşa cum trebuie. Am descoperit că avem cluburi cu mai mulţi angajaţi decât Ministerul Tineretului şi Sportului, avem direcţii judeţene cu 50 de angajaţi şi ne întrebăm de ce 80% din bugetele acestor instituţii se duc pe salarii", a spus Eduard Novak, în cadrul unei conferinţe de presă.
Sursa foto: profimediaimages.ro