Fostul campion mondial american la box Floyd Mayweather, neînvins într-o carieră de aproape 20 de ani, l-a dominat, sâmbătă seară, pe John Gotti III, într-un meci demonstrativ disputat la Ciudad de Mexico.
În faţa unei săli pline, Mayweather, în vârstă de 47 de ani şi retras oficial din 2017, a demonstrat că nu şi-a pierdut talentul după o carieră în care a înregistrat 50 de victorii în tot atâtea meciuri.
Citește și
La rândul său, John Gotti III, 31 de ani, nepotul lui John Gotti, naşul unei familii mafiote, mort în închisoare în 2002, a provocat uneori furia publicului din cauza lipsei de spirit de luptă şi a fost chiar fluierat în runda a cincea.
Acesta a fost cel de-al doilea meci demonstrativ dintre cei doi americani. Primul, în iunie 2023, în Florida, a fost foarte tensionat şi a fost întrerupt de arbitru în runda a şasea.
Deşi meciul s-a desfăşurat la limită de această dată, au existat unele confuzii, în special în runda a doua, când arbitrul panamez, Hector Afu, a părăsit ringul, deranjat de acţiunile lui „Money” Mayweather. Un alt arbitru, mexicanul Alfredo Uruzquieta, a fost cel care a încheiat lupta.
Fiind un meci demonstrativ, şi chiar dacă Mayweather a dominat în mare măsură, nu a existat un câştigător oficial.
Tension is rising #MayweatherGotti | Aug 24 | Live on DAZN: click link in bio to buy pic.twitter.com/CGFn2ht37X
— DAZN Boxing (@DAZNBoxing) August 25, 2024