FC Botoşani a învins pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Poli Iaşi, într-un meci din etapa a doua a play-out-ului Superligii.
Oaspeţii au condus cu 1-0, datorită golului marcat de Roman, în minutul 26.
Gazdele au revenit şi au obţinut victoria prin Dican ’68 şi Lopez ’75.
Citește și
VIDEO | FC Botoşani - Poli Iaşi 2-1 (Dican 68, Lopez 75 / Roman 26), în direct pe Prima Sport 1 şi PrimaPlay.ro! Echipele de start:
- FC Botoşani: Ducan - R. Benzar, Miron, Sadiku, Ţigănaşu - G. David, I. Filip, Dican - Florescu, E. Lopez, Ofosu
- Poli: Lung – Martac, F. Ilie, Samayoa, Ştefanovici – A. Roman, Bordeianu, Marchioni – Bettaieb, S. Buş, Allanzinho
Minutul 90+6: Final de meci! Poli Iaşi se impune cu 2-1.
Minutul 87: Ducan scoate lovitura liberă a lui Marchioni. Mingea a fost trimisă tare şi pe jos.
Minutul 75: GOL FC Botoşani! Lopez păcăleşte marcajul advers şi reia cu talpa din câţiva metri.
Minutul 68: GOL FC Botoşani! Dican vede colţul lung liber şi reia cu latul din interiorul careului. Mingea a fost perfect plasată.
Minutul 55: Florescu se demarcă şi pătrunde în careu, dar reia slab.
Minutul 52: Bettaieb pleacă de lângă Ţigănaşu şi reia puţin pe lângă poartă.
Minutul 45+2: Pauză! Poli Iaşi conduce cu 1-0.
Minutul 26: GOL Poli Iaşi! Bettaieb ia o acţiune pe cont propriu şi ajunge în careu, apoi trimite la Roman, care plasează perfect.
Minutul 7: Două ocazii mari irosite de gazde într-o singură fază. Lung a intervenit magistral.
Minutul 1: A început partida!
---------------------------------------------------
FC Botoşani a început cu stângul play-out-ul, fiind învinsă în deplasare de „U” Cluj, scor 3-0. Moldovenii ocupă ultimul loc în Superligă, la 6 puncte de primul loc care asigură rămânerea în prima divizie.
De cealaltă parte, Poli Iaşi se află pe locul 12 în clasament, cu 17 puncte şi continuă lupta pentru menţinerea în Superligă. Trupa lui Leo Grozavu a pierdut prima etapă a play-out-ului, scor 1-0 pe terenul echipei Oţelul Galaţi.
Ultima confruntare dintre cele două combatante s-a încheiat cu victoria Botoşaniului, scor 2-1.