Poli Iaşi a învins în deplasare, scor 3-1, formaţia campioană a României, Farul, într-un meci din etapa a treia a Superligii.
La Ovidiu, Hagi a început partida cu Poli Iaşi utilizând o formulă de echipă fără mulţi dintre titularii obişnuiţi, şi oaspeţii au profitat. Ieşenii şi-au anunţat intenţiile ofensive încă din startul meciului, la ocazia lui Alin Roman, din minutul 8. În minutul 11 brazilianul Luis Phelipe a deschis scorul cu un şut din marginea careului. În minutul 37 oaspeţii s-au desprins la 2-0, după ce Vojtus a reluat cu o lovitură de cap centrarea lui Martac.
Vojtus a trimis în bară în minutul 42. Farul a reuşit să înscrie în minutul 44, prin Enes Sali. Iniţial, golul lui Sali a fost anulat de arbitrul Rareş Vidican, însă, după consultarea VAR, reuşita constănţeanului a fost validată. şi la pauză s-a intrat Farul – Poli Iaşi 1-2.
În minutul 51, însă, Poli Iaşi a făcut 3-1 după o centrare a lui Jatoba, reluată în plasă, din faţa porţii, de către Luis Phelipe, care a reuşit dubla. Ieşenii au dominat, în continuare, partida.
Buzbuchi a avut două intervenţii excelente pe final de meci, dar nu s-a mai înscris şi echipa lui Leo Grozavu a obţinut primele puncte din acest sezon. Cu 3 puncte, Poli Iaşi este pe locul 9, în timp ce Farul, cu 6 puncte, se află pe poziţia a treia.
VIDEO | Farul - Poli Iaşi 1-3 (Sali 44 / Figueiredo 10, 51, Vojtus 36), în direct pe Prima Sport 2 şi PrimaPlay.ro. Echipele de start:
- Farul: Buzbuchi - Sîrbu, Bolin, Quieriso, Vianna - Artean, N. Popescu, Vînă - Mateus, Carnat, Sali
- Poli Iaşi: Ailenei - Martac, Tincu, Katanec, Stefanovici - Jatoba, Roman, Garobbio, Figueiredo - Gheorghiţă, Vojtus
Minutul 90+6: Final de meci! Poli Iaşi se impune cu 3-1.
Citește și
Minutul 79: Stefanovici centrează, iar Harrison trimite un balon ciudat din 6 metri, care se scurge prin faţa porţii lui Buzbuchi.
Minutul 51: GOL Poli Iaşi! Defensiva Farului este prinsă pe picior greşit, iar Jatoba scoate pentru Figueiredo, care reuşeşte ”dubla”.
Minutul 45+9: Pauză! Poli Iaşi conduce cu 2-1.
Minutul 44: GOL Farul! Sali marchează, iar după o lungă analiză VAR, reuşita este validată şi gazdele revin în meci.
Minutul 43: Vînă centrează până la Carnat, care reia cu capul din interiorul careului peste poartă.
Minutul 36: GOL Poli Iaşi! Vojtus pleacă perfect şi păcăleşte pasul la offside. Atacantul oaspeţilor face 2-0 cu o lovitură de cap.
Minutul 10: GOL Poli Iaşi! Figueiredo ia o acţiune pe cont propriu şi marchează cu un şut din 15 metri. Balonul a fost deviat şi l-a păcălit pe Buzbuchi.
Minutul 8: Buzbuchi iese foarte bine şi îl blochează pe Roman, care a scăpat din marcaj.
Minutul 1: A început partida!
-----------------------------
Farul vine după victoria cu 3-2 în turul II Conference League, în faţa lui Urartu şi a adunat în primele două etape două victorii: 1-0 cu FC Hermannstadt şi 4-1 cu FC Voluntari. Campioana României se află în acest moment pe primul loc în clasament şi sunt în căutarea unei noi victorii în meciul de acasă cu Poli Iaşi.
De cealaltă parte, Poli Iaşi se află la polul opus al clasamentului, fără victorie în primele două meciuri din acest sezon de Superliga. Moldovenii au pierdut cu 2-0 în deplasarea de la CFR Cluj şi cu 3-1 în faţa lui Hermannstadt.
Ultima întâlnire dintre cele două formaţii a fost într-un meci amical, câştigat cu 1-0 de ”marinari”.
Echipele probabile:
- Farul (4-3-3): Buzbuchi – Sîrbu, Larie, Queiros, Vianna – Vînă, Artean, Bassong – Mateus, Rivaldinho, Sali
- Antrenor: Gheorghe Hagi
- Poli Iaşi (4-3-3): Ailenei - Kouadio, Ilie, Katanec, Şerban - Itu, Marchioni, Roman - Jatoba, Harrison, Gheorghiţă
- Antrenor: Leo Grozavu