FC Botoşani a remizat pe teren propriu, scor 3-3, cu echipa Gloria Buzău, într-un meci din etapa a zecea a Superligii.
Gazdele au marcat prin Mouaddib ’69, Aldair ’74 şi Ongenda ’89. Pentru Gloria Buzău au înscris Budescu ’40, Matricarrdi ’80 (autogol) şi Isfan ‘90+1.
Citește și
Antrenorul ultimei clasate, Eugen Neagoe, a anunţat că la Gloria vor mai veni jucători.
"Dacă marca Budescu şi făceam 2-0, alta era soarta partidei. Un joc spectaculos, ambele echipe şi-au dorit să câştige, am avut o posesie mai bună. Când ai ocazii singur portarul nu poţi fi mulţumit de rezultat. Băieţii merită felicitări.
Am făcut şi greşeli, trebuie să le rezolvăm pe parcurs. Nu vreau să-mi caut scuze că nu am avut timp, dar acesta este adevărul. Vor mai veni doi jucători, din care unul deja a ajuns la Buzău”, a spus Neagoe, după meci.